„Până în pânzele albe” pentru cei în nevoie

„Până în pânzele albe” pentru cei în nevoie
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

* Gala Premiilor Participării Publice a recunoscut meritele inimoşilor Fundaţiei „Inimă de Copil” *

Mihaela Mihalache a ales să transforme durerea de a fi mama a doi copii cu dizabilităţi în şansa unei vieţi mai bune pentru 14 copii cu dizabilităţi din Lieşti. Joi seara, la Teatrul Naţional Bucureşti, Mihaela Mihalache, una dintre inimoasele Fundaţiei „Inimă de Copil”, a primit Premiul „Până în pânzele albe” în cadrul Galei Premiilor Participării Publice pentru iniţiativa înfiinţării Centrului de Zi pentru copii cu dizabilităţi din comuna Lieşti.

Organizată de Centrul de Resurse pentru participare publică - CeRe, în parteneriat cu Ambasada Regală a Norvegiei şi Agenţia Naţională pentru Programe Comunitare în Domeniul Educaţiei şi Formării Profesionale (ANPCDEFP) prin programul Tineret în Acţiune, gala s-a aflat la a doua ediţie.

Potrivit Ancăi-Aurora Chiosea, responsabil comunicare al Fundaţiei, Gala are ca scop să identifice „bunele practici, exemplele de succes şi modelele care să fie promovate în domeniul participării publice” şi să arate că „şi în România se poate”.

Astfel, cei peste o sută de invitaţi din Bucureşti şi din ţară, cetăţeni sau reprezentanţi ai organizaţiilor sau ai primăriilor, au aflat despre poveştile de succes ale celor care nu doar s-au lamentat ori revoltat când au văzut că lucrurile trebuie schimbate, ci au decis să facă şi  ceva în acest sens. Protagoniştii celor mai frumoase poveşti au fost premiaţi.

Pentru Mihaela, emoţiile au fost extrem de puternice: „Nu credeam că se va ajunge până aici”, mărturisea ea. Însoţită la gală de către primarul comunei Lieşti, liberalul Iulian Boţ, şi de o altă reprezentantă a fundaţiei, Cristiana Toma, coordonator servicii pentru tineri in dificultate, Mihaela Mihalache s-a bucurat că înfiinţarea Centrului nu doar îi ajută pe copiii cu dizabilităţi din Lieşti, dar este de acum un model şi pentru alţi oameni, organizaţii sau primării, un model care arată că lucrurile pot fi schimbate când crezi cu tărie şi când te implici.

Trebuie spus că Primăria Lieşti a susţinut iniţiativa şi a pus la dispoziţie spaţiul, asigurând şi plata utilităţilor, iar Fundaţia „Inimă de Copil” asigură personalul şi funcţionarea efectivă a Centrului, al doilea de acest tip, din mediul rural, după Grădiniţa şi Centrul de Zi „Andiana” din Cudalbi.

Citit 1296 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.