Numărul refugiaților a scăzut cu câteva sute

Numărul refugiaților a scăzut cu câteva sute
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

În ultimele 24 de ore, numărul refugiaților ucraineni care au venit în România pe sensurile de intrare ale celor două puncte vamale din județ a scăzut semnificativ față de ultima zi a săptămânii trecute.

Poliția de Frontieră Galați a raportat că cel mai mare flux, de 778 de persoane, s-a înregistrat prin vama de la Galați, în timp ce pe la Oancea au intrat în ţară 205 persoane. Astfel, 983 este numărul total de refugiați ajunși în ultimele 24 de ore în județul nostru, cu 301 mai puțini decât în intervalul anterior.

Luni, 26 iunie, Centrul Regional de Proceduri și Cazare a Solicitanților de Azil Galați avea disponibile 220 de locuri pentru refugiații ucraineni, însă niciunul dintre cei fugiți din calea războiului nu se afla în această unitate de cazare. Ucrainenii au mers în locațiile puse la dispoziție de autorități pentru refugiații aflați în tranzit, numărul acestora fiind într-o ușoară creștere, cei mai mulți fiind găzduiți la locuințele sociale ale Primăriei. Astfel, luni, 26 iunie, la blocul M11 erau 91 de refugiați. La internatele și sălile de sport erau ocupate șase locuri din 103, iar la pensiuni și ONG-uri erau ocupate 71 de locuri din 327.

Citit 656 ori Ultima modificare Luni, 26 Iunie 2023 16:07

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.