În ultimele 24 de ore, numărul refugiaților ucraineni care au venit în România pe sensurile de intrare ale celor două puncte vamale din județ a fost într-o ușoară creștere față de intervalul precedent, rămânând totuși cu mult sub pragul de o mie în 24 de ore. Poliția de Frontieră Galați a raportat că cel mai mare flux, de 618 persoane, s-a înregistrat prin vama de la Galați, în timp ce pe la Oancea au intrat în ţară 269 de persoane. Astfel, 887 este numărul total de refugiați ajunși în ultimele 24 de ore în județul nostru, cu 76 mai mulți decât cel raportat marți, 1 august. Miercuri, 2 august, Centrul Regional de Proceduri și Cazare a Solicitanților de Azil Galați avea disponibile 233 de locuri pentru refugiații ucraineni, însă niciunul dintre cei fugiți din calea războiului nu se afla în această unitate de cazare. Ucrainenii au mers în locațiile puse la dispoziție de autorități pentru refugiații aflați în tranzit, cei mai mulți fiind găzduiți la locuințele sociale ale Primăriei. Astfel, miercuri, 2 august, la blocul M11 erau 73 de refugiați, la internatele și sălile de sport erau ocupate opt locuri din 103, iar la pensiuni și ONG-uri erau ocupate 71 de locuri din 327. În ultimele 24 de ore, structurile teritoriale ale IGI Galați au eliberat șase permise de protecție temporară pentru cetățenii ucraineni.
Aproape 900 de refugiați au trecut vămile din Galați Scris de Mariana Constandache
Etichetat cu
Mai multe din această categorie: