Potopul de duminică a afectat alimentarea cu apă

Potopul de duminică a afectat alimentarea cu apă
Evaluaţi acest articol
(6 voturi)

După fenomenele meteo extreme din după-amiaza zilei de 6 august, a avut de suferit și alimentarea cu apă în localitățile afectate de întreruperea energiei electrice. Operatorul Apă Canal a anunțat, în cursul zilei de luni, 7 august, că a întâmpinat probleme serioase, mai ales în condițiile în care vijelia a distrus și o parte a infrastructurii.

Citește și Nordul orașului nu are apă. Avarie majoră la magistrala de pe Coșbuc

”În data de 6 august, începând cu orele 17,30, s-au înregistrat căderi de tensiune la toate obiectivele din județ, respectiv foraje, gospodării de apă, stații de pompare apă, stații de epurare și de pompare apă uzată. Acolo unde am avut rezerve de apă și a fost tehnic posibil, am procedat la montarea sau pornirea generatoarelor pentru suplinirea temporară a lipsei energiei electrice, pentru a putea asigura alimentarea cu apă potabilă a consumatorilor”, a precizat Cornelia Arnăutu, purtătorul de cuvânt al Apă Canal.

În zonele unde acest lucru nu a fost posibil, problemele au fost mai greu de remediat, astfel că luni, 7 august, alimentarea cu apă încă nu a fost posibilă în multe localități din centrul și nordul județului.

”În cursul dimineții de luni, încă ne confruntam cu lipsa tensiunii la gospodăriile de apă Cudalbi, Moscu, Grivița, la stația de pompare SP1-Slobozia și la Stația de epurare Pechea. La gospodăria de apă Bălcescu din municipiul Tecuci hidroizolația de la bazinul R1 a fost ruptă. Același lucru s-a întâmplat și la unul dintre rezervoarele din satul Piscul Corbului, în comuna Nicorești”, a mai anunțat sursa citată.  

Echipele Apă Canal au fost mobilizate în teren pentru verificarea punctelor vulnerabile și pentru remedierea problemelor apărute.

Citit 1555 ori Ultima modificare Miercuri, 09 August 2023 06:02

1 comentariu

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.