Muzică și ateliere de creație populară în centrul orașului (FOTO)

Muzică și ateliere de creație populară în centrul orașului (FOTO)
Evaluaţi acest articol
(12 voturi)

Timp de trei zile, Galațiul a fost gazda unui festival de amploare care a adus la un loc părinți, copii și oaspeți din Republica Moldova

Vremea frumoasă din weekend și diversitatea evenimentelor care s-au succedat de-a lungul celor trei zile au scos din casă sute de gălățeni care s-au întors la tradițiile populare și s-au delectat cu activități de olărit, împletituri, pictură de icoane etc. 

Spectacolul a venit lângă oameni

Festivalul „Acasă peste Prut”, organizat de Centrul Cultural „Dunărea de Jos” Galați în parteneriat cu omologi din Republica Moldova, a debutat vineri după-amiază, cu spectacol de muzică și dans al elevilor Centrului Cultural. Pe scena amenajată în centrul orașului, la Fata pe Valuri, au urcat, rând pe rând elevii de la mai multe clase ale Centrului Cultural care au încântat gălățenii prezenți cu reprezentații la pian, canto și muzică populară, coordonați de profesorii centrului. În aplauzele publicului, Fanfara de la Centrul Cultural a bucurat spectatorii cu melodii tradiționale. Tot atunci, 45 de meșteri populari, veniți din toate colțurile țării, și-au expus produsele tradiționale pe trotuarele din parcul de la „Spicu” și au oferit celor mari și mici bunătăți culinare tradiționale. Oamenii au admirat exponate realizate din flori, picturi, veșminte antice, dar și colaci și plăcinte coapte, la cererea celor mici, în cuptoarele amenajate în aer liber. Spectacolul s-a încheiat seara, iar meșterii populari au rămas să ne delecteze până duminică la prânz.

Ateliere de îndemânare pentru copii 

Sâmbătă, organizatorii au realizat, cu ajutorul meșterilor populari de la noi din județ, ateliere de îndemânare pentru toți copiii care au ieșit la plimbare cu părinții în zona centrală a orașului. „Am adus pentru acest eveniment șapte meșteri populari care au realizat ateliere . Noi am vrut să ne adresăm celor mici, însă la fel de încântați au fost și părinții. Atracția zilei a fost războiul de țesut care a fost adus de la Odaia Manolache. Gălățenii s-au întors astfel la tradițiile populare străvechi și au văzut cum se țese la război. Este un spectacol de tradiții și obiceiuri desfășurat în fața gălățenilor în cadrul evenimentului «Acasă peste Prut», proiect implementat de Consiliul Judeţean Galați, în parteneriat cu  Republica Moldova”, ne-a povestit Viorel Sandu, managerul Centrului Cultural „Dunărea de Jos” Galați, realizatorul festivalului de la Galați. 

Duminică, în jurul prânzului, oficialitățile gălățene și cele din Raionul Hâncești, Republica Moldova, și-au dat mâna în cadrul unei ceremonii de final și au discutat despre beneficiile pe care evenimentul cultural le-a adus în implementarea tradițiilor și obiceiurilor populare. Proiectul „Acasă peste Prut” va continua în Republica Moldova, acolo unde reprezentanți ai unei delegații gălățene vor fi oaspeți și vor aduce acasă elemente noi despre tradițiile și obiceiurile din Republica Moldova.

Citit 2032 ori Ultima modificare Luni, 09 Octombrie 2023 21:06

2 comentarii

  • postat de Sorin
    Luni, 09 Octombrie 2023 10:14
    86.123.142.***
    Felicitari organizatorilor! Ateliere foarte interesante pentru copii, produse traditionale expuse si mai ales fara tarabe cu ace brice si.... ca ne-am saturat de ele.
    2
    2
  • postat de sTANEX
    Duminică, 08 Octombrie 2023 18:16
    95.77.107.***
    "Festivalul „Acasă peste Prut”, organizat de Centrul Cultural „Dunărea de Jos” si CJ Galați în parteneriat cu omologi din Republica Moldova" trebuia sa se desfasoare pe maidanul de vis-a vis de piata basarabiei (iesire), unde fratii nostri au fost exilati de dsp/PL(politie) si druica bun si gustos.
    2
    16

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.