Cine sunt noii "Chefi la cutiţe" anunţaţi oficial de Antena 1

Cine sunt noii "Chefi la cutiţe" anunţaţi oficial de Antena 1
Evaluaţi acest articol
(14 voturi)

Antena 1 anunţă că a găsit înlocuitori pentru chefii Sorin Bontea, Florin Dumitrescu şi Cătălin Scărlătescu. Chef Richard Abou Zaki, chef Alexandru Sautner, chef Ștefan Popescu și chef Orlando Zaharia vor ocupa scaunele juriului în cadrul celui mai apreciat cooking-show din România, “Chefi la Cuțite”, anunţă printr-un comunicat de presă Antena 1. Cu o vastă experiență în domeniul gastronomic, cei patru sunt gata să-i cunoască pe toți cei care îşi doresc o carieră în acest domeniu, fiind pasionați de tot ceea ce înseamnă bucătărie, și să le dea mai departe din experiența lor.

Potrivit Antenei 1, chef Richard Abou Zaki e îndrăgostit de bucătărie încă de când era copil. Gătește de la vârsta de 8 ani, când rămânea singur acasă pentru că mama lui lucra într-o fabrică. S-a născut la Piatra Neamț, dar a plecat în Italia la vârsta de 5 ani. Și-a început cariera ca chef de partie în celebrul restaurant "Le Gavroche", primul restaurant cu 3 stele Michelin din Anglia. După un an și jumătate s-a întors în Italia, la Modena, unde a lucrat ca sous-chef alături de faimosul chef Massimo Bottura la Osteria Francescana, un restaurant cu trei stele Michelin clasat pe locul 1 pe lista celor mai bune 50 de restaurante din lume de două ori. După mai bine de trei ani petrecuți aici și-a deschis propriul restaurant, Retroscena, restaurant ce a primit o stea Michelin la numai 8 luni după inaugurare. Astfel, Richard a devenit unul dintre cei mai tineri chefi din Italia recompensat cu o stea Michelin. În prezent deține patru restaurante în Italia, cel mai recent fiind inaugurat acum câteva zile.

Chef Ștefan Popescu și-a descoperit întâmplător dragostea pentru bucătărie, la o vârstă destul de înaintată, însă pasiunea pentru acest domeniu l-a adus rapid în topul celor mai apreciați chefi din România, fiind pentru o perioadă executive chef la două dintre cele mai importante hoteluri din Capitală. Și-a dorit să exploreze și să cunoască mai bine și tot ceea ce înseamnă patiserie, așa că a urmat cursurile 3 stars Michelin ale Institutului Paul Bocuse din Franța – „Exclusive Pastry Program”, sub îndrumarea lui Jérôme Langillier, World Champion Pastry Chef 2009. Pentru a avea o experiență cât mai diversă în bucătărie, timp de câteva săptămâni a lucrat pro bono în restaurantul "Belcanto" din Portugalia, restaurant deținut de chef Jose Avilez, cel mai cunoscut și apreciat chef din Portugalia. "Belcanto" este în fiecare an în top 50 al celor mai bune restaurante din lume. În momentul de față, chef Popescu oferă consultanță pentru tot ce înseamnă deschidere de restaurante și/sau săli de evenimente, este formator în cadrul școlii de bucătari HORECA School și formator în cadrul școlii de mini chefi Kids Chef Academy.

Chef Alexandru Sautner a început aventura în Horeca în anul 1991, în Germania. În 1998, și-a deschis acolo primul restaurant, în 2003, pe al doilea și în 2005 pe al treilea. În 2013 se întoarce în țară și inaugurează "Caelia", un restaurant aflat pe plaja din Mamaia. La începutul lui 2015 a deschis prima gelaterie artizanală din București, "Cremeria Emilia", care ulterior a devenit "Gioelia", în prezent având 14 locații. În 2020, a lansat un nou proiect, restaurantul "Oliveto", cu bucătărie mediteraneană, pe care îl administrează, iar uneori intră și în bucătărie.

Chef Orlando Zaharia a lucrat ca bucătar pentru Președinția României, a fost membru în echipa națională de bucătari și cofetari a României, la Erfurt 2012 și Culinary World Cup 2014, iar din 2020 este GM în România pentru compania globală Yarzin-Sella, companie ce oferă servicii „Hight-End Food” pentru cele mai mari companii de High-Tech din lume. A fost, de asemenea, executive chef pentru lanțul de restaurante "Q’s Inn si Pagaia", iar în prezent administrează restaurantele CAU din București și Constanța. În 2010, Chef Orlando Zaharia a fost desemnat Bucătarul de Aur al Bucureștiului, în octombrie 2019 a câștigat prima ediție Chef de România, o competiție dedicată bucătarilor profesioniști.

Cei patru chefi vor intra în bucătăria Chefi la Cuțite pentru a da startul unui nou sezon, sezon ce urmează a fi difuzat în primăvară la Antena 1. "Emoțiile sunt mari, miza este pe măsură, iar noutățile formatului vin să adauge un plus de tensiune. Lupta pentru amulete atinge o nouă dimensiune în sezonul 13 și asta pentru că ele vor decide cine sunt cei 3 chefi care vor ajunge în etapa Confruntărilor", dezvăluie Antena 1.

Citit 4621 ori Ultima modificare Miercuri, 13 Decembrie 2023 14:33

1 comentariu

  • postat de Johnny
    Marți, 12 Decembrie 2023 08:41
    86.120.239.***
    Sunt aproape cunoscuți dar chefi la cuțite este un show care a avut audiență maximă doar datorită charismei celor foști trei șefi ceea ce nu cred că va fi cu ăștialalți 4,este greu să-i egaleze și,sau să-i depășească.Pană la urmă nu-i vorba doar de prezentare de mâncare și jurizare.
    0
    4

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.