Serbarea de colinde a Seminarului Teologic „Sfântul Andrei“

Serbarea de colinde a Seminarului Teologic „Sfântul Andrei“
Evaluaţi acest articol
(6 voturi)

Tradiționala serbare de colinde a elevilor de la Seminarul Teologic Ortodox „Sfântul Andrei“ din Galați s-a desfășurat la sfârșitul săptămânii trecute, cu binecuvântarea și în prezența ÎPS Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, la Teatrul Național de Operă și Operetă „Nae Leonard“.

Programul serbării oferit de elevii seminarului gălățean a cuprins scenete, colinde tradiționale, urarea cu sorcova, steaua, capra și plugușorul, precum și momente poetice dedicate Nașterii Domnului.

”Frumoasele colinde și cântece de stea, din care răzbate puternic spiritul românesc tradițional al vestirii Nașterii Domnului, au fost interpretate de Corul seminarului gălățean, Corul «Camerata Juventus» și celelalte coruri și grupe de elevi de la clasele primare și cele de gimnaziu. Portul popular românesc a fost evidențiat prin costumele tradiționale românești, purtate de elevii uniți în cânt și-n bucurie. 

Aceste manifestări tradiționale autentice au bucurat sufletele iubitorilor de tradiție românească prin coloritul și diversitatea costumelor și a gesturilor. La finalul serbării, Părintele Arhiepiscop a urcat pe scenă, unde a cântat colinde împreună cu micii seminariști și a avut un dialog interactiv cu aceștia.

Ierarhul locului a transmis celor prezenți un cuvânt de binecuvântare și apreciere pentru frumoasele colinde și poezii interpretate de elevi și pentru bucuria cu care aceste creații de mare prestigiu artistic au fost prezentate publicului atât de receptiv și dornic să primească vestea Nașterii Domnului Hristos”, se arată într-un comunicat de presă al Arhiepiscopiei Dunării de Jos.

Pentru dăruirea și implicarea în acest program cultural-artistic, toți elevii seminariști au fost răsplătiți cu daruri.

Citit 707 ori Ultima modificare Luni, 18 Decembrie 2023 18:34

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.