Protest AUR, în fața sediului PSD

Protest AUR, în fața sediului PSD
Evaluaţi acest articol
(15 voturi)

Miercuri, 7 februarie, de la ora 18,00, în fața sediului Partidului Social Democrat (PSD) din Galați, a avut loc un protest organizat de filiala locală a Alianței pentru Unirea Românilor (AUR), împotriva deciziei coaliției PSD-PNL de a comasa alegerile europarlamentare cu cele locale. Au participat circa 100 de persoane, potrivit forțelor de ordine prezente la fața locului. Trecătorii nu s-au alăturat protestatarilor, în ciuda faptului că zona era intens circulată la acea oră. Protestul s-a încheiat în jurul orei 18,50. 

Un pensionar, fost electrician, întrebat de ce se află în stradă, ne-a spus că, după părerea sa, PNL și PSD vor face alianță şi s-a exprimat împotriva comasării alegerilor. O altă nemulţumire exprimată de manifestanţi a fost faţă de creşterea datoriei publice, prin împrumuturile făcute de partidele aflate la guvernare. Un tânăr, lucrător în construcții, ne-a spus că a ieșit în stradă pentru libertatea care este în pericol și că își dorește să se schimbe guvernul. Nicoleta Chirilă, fostă sportivă, deşi nu este membră a AUR, a declarat că nu este de acord cu comasarea alegerilor.

S-a scandat "Fără comasare", "Vrem echitate, nu vrem comasate", s-au expus cartonașe galbene cu inscripții care îl acuzau pe prim-ministrul Ciolacu de "introducerea dictaturii" în România şi s-au fluturat drapele galbene cu crucea în mijloc. Printre vorbitori, Lavinia Gorea, din partea organizației de tineret a AUR, a declarat că parlamentarilor AUR li s-ar fi interzis să primească audiențe și să comunice prin internet. Aceasta a anunțat că AUR se solidarizează cu protestele transportatorilor, agricultorilor și taximetriștilor.

Împotriva PNL nu au fost decât scandări răzlețe, semn că lupta AUR este cu PSD.

La nivel naţional, potrivit organizatorilor, peste 10.000 de persoane au participat la protestele AUR, desfăşurate în toate județele țării, în faţa sediilor PSD din orașele de reședință.

Citit 1921 ori Ultima modificare Vineri, 09 Februarie 2024 15:23

6 comentarii

  • postat de mauriuce
    Vineri, 09 Februarie 2024 09:16
    86.127.209.***
    AUR este mai mult o erecție decât o reacție, dar orice ar fi, este una proasta.
    2
    5
  • postat de magis
    Joi, 08 Februarie 2024 16:23
    89.121.200.***
    AUR este o reactie (care a depasit masa critica) a poporului fata de prestatia PSD+PNL din ultimii ... x ani. E semnul ca a cam ajuns cutitul la os.
    23
    21
  • postat de Votant din pacate
    Joi, 08 Februarie 2024 14:46
    81.12.150.***
    Pun ramasag ca daca nu era acest partid toti cei 100 de manifestanti nu s-ar fi adunat sa protesteze.... Partea comico- tragica e ca vreo cateva zeci spera ca intr-o zi vor ajunde ..."parliamentari". Doar au ajuns la conducerea tarii tobosari, soferi de tir, electronisti, asistenti medicali...
    11
    34
  • postat de mauriuce
    Joi, 08 Februarie 2024 14:41
    86.127.209.***
    Numai oameni de aur, imi vine sa vomit.
    13
    34
  • postat de florin
    Joi, 08 Februarie 2024 13:47
    86.124.202.***
    Alegerile europarlamentare au devenit f importante!Comasarea lor nu face de cit ca problemele care acum sunt acoperite de politicieni sa nu poata fi discutate!Parlamentarii trebuie sa ne explice toate planurile de reducere de emisii si cum vor actiona asupra libertatilor noastre aceste planuri!
    14
    20
  • postat de florin
    Joi, 08 Februarie 2024 13:44
    86.124.202.***
    Primarii impreuna cu parlamentarii trebuie sa explice ce inseamna ;;Astăzi, încălzirea și răcirea clădirilor reprezintă 40% din toată energia consumată în UE. Parlamentul lucrează la reguli pentru performanța energetică a clădirilor, cu scopul de a avea un parc de clădiri cu emisii zero până în 2050
    8
    18

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.