Profesorii de Religie au primit binecuvântarea arhierească

Profesorii de Religie au primit binecuvântarea arhierească
Evaluaţi acest articol
(17 voturi)

Profesorii care vor preda disciplina Religie în instituţiile de învăţământ din Arhiepiscopia Dunării de Jos s-au întrunit luni, 26 februarie, la Galați, pentru a primi binecuvântarea arhierească.

Întrunirea, desfășurată la Catedrala Arhiepiscopală din Galați, a fost prezidată de Înaltpreasfințitul Părinte Casian.

"La eveniment au participat inspectorii şcolari de Religie din judeţele Galaţi şi Brăila, inspectorul eparhial pentru învăţământ şi activităţi cu tineretul, profesorii care au solicitat şi au depus actele necesare pentru predarea orei de religie, precum şi preoţii duhovnici ai profesorilor. Chiriarhul Dunării de Jos a rostit rugăciuni de mulţumire pentru binefacerile arătate de Dumnezeu asupra cadrelor didactice şi a elevilor din Eparhia Dunării de Jos şi a susţinut o reflecţie teologică despre importanţa rugăciunii în viaţa creştinului şi împlinirea poruncii iubirii faţă de Dumnezeu şi de semeni", se arată într-un comunicat de presă al Arhiepiscopiei Dunării de Jos.

Ierarhul locului le-a vorbit celor prezenţi şi despre activitatea social-filantropică şi cultural-educativă desfăşurată în Eparhia Dunării de Jos anul trecut, evidenţiind totodată necesitatea implicării active şi atente a profesorilor de religie şi a voluntarilor, mai ales în această perioadă de urcuş duhovnicesc, în sprijinirea persoanelor bolnave şi a celor ce sunt în suferinţă. De asemenea, au fost făcute propuneri pentru o mai bună colaborare între preotul de parohie şi profesorul de religie în activităţile extraşcolare şi programele Bisericii.

La finalul întrunirii duhovniceşti, Părintele Arhiepiscop i-a binecuvântat pe toţi cei prezenţi şi le-a oferit revista eparhială "Călăuza ortodoxă" şi volumul 24 al seriei "Biserică. Misiune. Slujire", apărute la Editura Arhiepiscopiei Dunării de Jos.

Citit 1429 ori Ultima modificare Marți, 05 Martie 2024 15:07

4 comentarii

  • postat de Tudor
    Joi, 29 Februarie 2024 11:13
    89.136.184.***
    Talibanismul ortodox are mare putere!
    0
    2
  • postat de viata pe balta
    Miercuri, 28 Februarie 2024 13:42
    82.76.144.***
    Unii profesori, in special profesoare, de religie, ar trebui sa invete sa respecte elevii. Este o materie inutila, parintii daca vor ca sa invete copiii despre ea, ii pot duce la biserica. De ce trebuie aprobarea bisericii? Diploma nu este suficienta? Sau trebuie sa cumperi halate negre?!
    3
    12
  • postat de AdyGL
    Miercuri, 28 Februarie 2024 07:54
    92.86.16.***
    Va rog sa inlocuiti aceasta asa zisa materie, cu una mai interesanta si de actualitate. Gen. educatie financiara sau sexuala. Nu vedeti incotro se indreapta tinerii din ziua de azi? merg cu voia Domnului
    6
    12
  • postat de Geos
    Miercuri, 28 Februarie 2024 07:04
    5.13.153.***
    Generații intregi zapacite de scoala in care o ora invata despre evolutie si urmatoarea despre creationism.
    In zecile de mii de biserici ridicate după 89, acolo trebuie profesata religia dar goana dupa putere a unora si o viata usoara, a altora, ne-a adus aici, si ne-a facut cinici si ipocriti.
    0
    13

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.