Sâmbătă, pelerinaj de Florii pe Calea Domnească

Sâmbătă, pelerinaj de Florii pe Calea Domnească
Evaluaţi acest articol
(5 voturi)

Credincioșii din Eparhia Dunării de Jos sunt așteptați să participe sâmbătă, 27 aprilie, în ajunul Praznicului împărătesc al Floriilor, la pelerinajele care se vor desfășura în Galaţi şi Brăila, precum şi în alte localităţi din cele două judeţe ale Arhiepiscopiei Dunării de Jos.

Pelerinajul de Florii a devenit deja o tradiție în Eparhia Dunării de Jos și aminteşte de momentul Intrării Mântuitorului nostru Iisus Hristos în cetatea Ierusalimului.

"În municipiul Galaţi, începând cu ora 15.00, preoţii şi credincioşii se vor întâlni la Biserica «Vovidenia», de unde, începând cu ora 16.00, se va porni în procesiune pe Calea Domnească spre Catedrala Arhiepiscopală", potrivit Biroului de Presă al Arhiepiscopiei Dunării de Jos.

Pelerinajul de Florii la Galați va fi precedat de o manifestare asemănătoare, care se va desfășura în Brăila.

"La aceste procesiuni vor participa copii şi tineri din parohii, precum şi numeroşi credincioşi purtând stâlpări de finic, icoane, prapori, ripide, cruci şi făclii. La ambele procesiuni va participa şi Înaltpreasfinţitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, care va săvârşi pe esplanadele celor două Catedrale slujba de binecuvântare a stâlpărilor şi va rosti cuvânt de învăţătură. Programul liturgic va continua cu slujba Privegherii în cinstea sărbătorii Intrării Domnului în Ierusalim. În Duminica Floriilor (28 aprilie), Înaltpreasfinţitul Părinte Casian va săvârşi Sfânta Liturghie la Catedrala Arhiepiscopală din Galaţi", precizează Arhiepiscopia Dunării de Jos.

Citit 933 ori Ultima modificare Vineri, 26 Aprilie 2024 00:26

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.