În perioada 30 iulie - 4 august, a avut loc la Galați cel de-al 30-lea schimb de experiență dintre membrii Asociaţiei Studenţilor Creştini Ortodocşi din România (ASCOR), Filiala "Sfântul Apostol Andrei" din Galați, şi studenții teologi din oraşul Tübingen. Pe durata a şase zile, membrii ASCOR Galați au primit vizita a zece studenţi germani, împreună cu doi coordonatori şi doi traducători.
Delegația germană a participat la slujbe, a organizat seminare și a vizitat mai multe obiective de interes general de pe Valea Prahovei şi de la Dunărea de Jos.
Duminică, 4 august, tinerii studenți germani au fost primiți la Centrul eparhial de către Înaltpreasfinţitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos. Ierarhul i-a îndemnat pe tineri să perceapă corect realitățile vieții pentru ca acțiunile lor să fie spre zidirea lor sufletească şi folosul semenilor în comunităţile din care fac parte.
Un cuvânt de binecuvântare şi încurajare pentru delegaţia din Tübingen a fost transmis prin telefon, în limba germană, şi de către decanul Facultăţii de Teologie Ortodoxă din Bucureşti, Cosmin Pricop, fiu al eparhiei şi bun cunoscător al realităţilor din zona din care provin tinerii germani, întrucât a studiat în Germania mai mulţi ani, iar în perioada 2005-2008 a urmat studii de doctorat chiar la Tübingen.
La finalul întâlnirii, ierarhul locului le-a oferit oaspeţilor câteva daruri tradiţionale româneşti.