O nouă serie de bilete de tratament repartizate în Galați

O nouă serie de bilete de tratament repartizate în Galați
Evaluaţi acest articol
(4 voturi)

Cele 266 de bilete de tratament balnear primite de Casa Județeană de Pensii (CJP) Galați, pentru seria a XV-a din acest an, au fost repartizate către beneficiari pe 17 septembrie, de Casa Națională de Pensii Publice, în sistem informatic integrat, utilizând aplicația informatică SPA, pe baza cererilor depuse de solicitanți până la această dată, informează CJP Galați.

„Subliniem faptul că toate cele 266 de bilete alocate CJP Galați au fost deja repartizate nominal, conform prevederilor legale în vigoare. La momentul actual nu există bilete de tratament disponibile sau nerepartizate”, potrivit instituției gălățene.

Seriile de plecare sunt în zilele de 30 septembrie, 1, 2 și 3 octombrie. S-au alocat 27 de bilete pentru afecțiuni cardiovasculare, 219 pentru afecțiuni reumatismale, 13 pentru afecțiuni reumatismal-respiratorii și 7 pentru afecțiuni digestive.

Gălățenii interesați pot obține detalii referitoare la biletele de tratament prin telefon, la numărul 0236 410150.

Citit 1431 ori Ultima modificare Vineri, 20 Septembrie 2024 17:04

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.