Ședința care a avut loc la Guvern, miercuri, 25 septembrie, a adus în discuție soarta persoanelor afectate de inundațiile din județul Galați. Pacienții suferinzi care și-au luat deja din farmacii tratamentul și-au pierdut medicamentele la inundații pot primi acum, o singură dată, o altă rețetă de la medicul de familie cu care își pot reface gratuit medicamentația de care au nevoie pentru a supraviețui.
„În ședința de Guvern de astăzi, 25 septembrie, a fost adoptată măsura care vine în sprijinul persoanelor afectate de inundațiile care au afectat un număr de 28 de localități din județul Galați. Prin această măsură, care vine în sprijinul celor 28.532 de pacienți cronici aflați în zonele sinistrate ale județului Galați, se aplică o derogare de la prevederile generale ale Contractului-cadru, în sensul că persoanele afectate de aceste situații pot beneficia o singură dată de o altă prescripție medicală pentru perioada acoperită de ultima rețetă eliberată de medicul prescriptor. În acest mod, se asigură continuitatea tratamentului bolnavilor cu afecțiuni cronice, dacă situația de urgență a produs distrugerea prescripțiilor medicale sau a medicamentelor ridicate de pacienți din farmacie”, a explicat dr. Ciprian Groza, directorul general al Casei Județene de Asigurări de Sănătate Galați. Dr. Ciprian Groza susține că în cele 28 de localități puternic afectate de viiturile din luna septembrie toate farmaciile funcționează normal, iar stocurile de medicamente sunt complete.