Noi transporturi de lemne pentru sinistraţii din judeţul Galaţi

Noi transporturi de lemne pentru sinistraţii din judeţul Galaţi
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

În Arhiepiscopia Dunării de Jos a continuat programul eparhial prin care se oferă lemne familiilor sinistrate din judeţul Galaţi. Acest sprijin oferit de Biserică este unul dintre marile programe implementate în această perioadă de Arhiepiscopie, prin care peste 3.000 de familii sinistrate primesc, fiecare, câte un metru ster de lemne de fag pentru sezonul rece. Programul s-a realizat prin contibuţia deosebită a Arhiepiscopiei Vadului, Feleacului şi Clujului şi a Arhiepiscopiei Buzăului şi Vrancei.

Miercuri, 23 octombrie, alte trei tiruri pline cu lemne din judeţul Vrancea au ajuns în zona sinistrată, în piaţa din centrul comunei Costache Negri, şi au fost preluate de reprezentanţii Protoieriei Covurlui pentru a fi distribuite familiilor sinistrate. Până în prezent au fost donaţi 1.700 metri steri de lemne, din cei 3.000 de metri steri comandaţi pentru a fi aduşi în zona sinistrată.

Întrucât multe sobe din casele inundate au fost distruse, iar familiile sinistrate nu mai au posibilitatea de a-şi încălzi locuinţele, Arhiepiscopia Dunării de Jos a planificat ca în perioada imediat următore o altă etapă a sprijinului să se concretizeze în oferirea de sobe noi acestor familii năpăstuite.

Citit 1089 ori Ultima modificare Joi, 24 Octombrie 2024 18:37

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.