Nu există diferențe semnificative după renumărare

Nu există diferențe semnificative după renumărare
Evaluaţi acest articol
(5 voturi)

Renumărarea celor peste 9,4 milioane de voturi din primul tur al alegerilor prezidențiale s-a încheiat și "nu există diferențe semnificative între numărare și renumărare", a declarat șeful Autorității Electorale Permanente (AEP), Toni Greblă. Situația a fost transmisă Curții Constituționale, care în cursul serii de luni urma să se întrunească pentru a valida sau anula scrutinul.

"Din ce am constat eu, nu există diferențe semnificative între numărare și renumărare", a declarat Greblă, la Digi24.

În turul al doilea al alegerilor au intrat Călin Georgescu, cu 2.120.401 de voturi (22,94%), și Elena Lasconi, cu 1.772.500 de voturi (19,17%). Marcel Ciolacu s-a clasat pe poziția a treia, având 1.769.760 de voturi (19,14%).

Voturile de la primul tur al alegerilor prezidențiale au fost renumărate, la solicitarea Curții Constituționale, care a luat această hotărâre fără precedent după o contestația formulată de Cristian Terheş, care a cerut anularea primului tur al alegerilor prezidențiale, pe motiv că reprezentanţii USR au continuat campania electorală în perioada interzisă de lege şi că voturi pentru Ludovic Orban au fost puse "din pix" Elenei Lasconi, ceea ce ar fi influenţat ordinea candidaţilor clasaţi pe locurile doi şi trei.

Citit 899 ori Ultima modificare Luni, 02 Decembrie 2024 17:26

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.