Curtea Constituţională a României (CCR) a validat, în această seară, rezultatele primului tur de scrutin al alegerilor prezidenţiale. Astfel, duminică, pe 8 decembrie 2024, vom avea de ales între candidatul clasat pe primul loc – Călin Georgescu – şi candidata USR Elena Valerica Lasconi. Potrivit anunţului făcut, în unanimitate, judecătorii Curţii Constituţionale au decis respingerea contestaţiei formulate de candidatul Cristian Terheș. Curtea a sesizat că voturile din d ...

Nu există diferențe semnificative după renumărare

Marți, 03 Decembrie 2024 09:30 | Publicat în SOCIETATE
Renumărarea celor peste 9,4 milioane de voturi din primul tur al alegerilor prezidențiale s-a încheiat și "nu există diferențe semnificative între numărare și renumărare", a declarat șeful Autorității Electorale Permanente (AEP), Toni Greblă. Situația a fost transmisă Curții Constituționale, care în cursul serii de luni urma să se întrunească pentru a valida sau anula scrutinul."Din ce am constat eu, nu există diferențe semnificative între numărare și renumărare", a d ...
Liderii USR vor demara discuții cu reprezentanții PSD și PNL pentru susținerea Elenei Lasconi în turul doi, a anunțat prim-vicepreședintele USR Dominic Fritz, citat de Mediafax. El afirmă că "nu mai contează orgoliile de partid, ci doar dorința de a salva România și de a nu cădea în mâinile rușilor". "Vor urma discuții oficiale și cu PNL, și cu PSD, iar scopul acestora este să ne asigurăm să avem un președinte pro-european. Încă s-ar putea, duminică sau luni, să ne t ...

CCR a amânat decizia privind anularea rezultatelor din primul tur

Vineri, 29 Noiembrie 2024 18:20 | Publicat în EVENIMENT
Vineri, Curtea Constituţională a României a amânat pentru data de 2 decembrie, la ora 17,00, dezbaterea solicitării lui Cristian Terheş, candidat la alegerile prezidenţiale, de anulare a rezultatelor din primul tur de scrutin, au declarat pentru Agerpres surse din CCR. Până atunci, urmează să fie renumărate toate cele peste 9,4 milioane de voturi. BEC a dat ca termen 1 decembrie, ora 22.00. Pe 29 noiembrie ar fi trebuit să înceapă campania electorală pentru al doilea tur de scru ...

Mica defilare și marile decizii în orașul șantier

Sâmbătă, 30 Noiembrie 2024 00:00 | Publicat în EDITORIAL
Ce bine este că pică 1 Decembrie într-o duminică, în care aproape nu se va observa ”deranjul” manifestărilor tradiționale de Ziua Națională! În condiții normale, poate că niciun deranj nu ar fi fost prea mare și orice zi ar fi fost potrivită, numai că între o slujbă și o lungă zi în care românii se vor perinda pe la urne, nu trebuie totuși să uităm că avem de sărbătorit. În șantier! Pentru că oricât ar fi fost zelul electoral de mare, prin grăbirea lucrărilo ...

Campania pentru turul doi nu începe vineri

Vineri, 29 Noiembrie 2024 16:20 | Publicat în EVENIMENT
Campania electorală pentru turul al II-lea al alegerilor prezidenţiale nu începe vineri, 29 noiembrie, anunţă Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA), care solicită radiodifuzorilor să respecte prevederile legislaţiei audiovizuale. "Consiliul Naţional al Audiovizualului reaminteşte radiodifuzorilor că, în perioada de după încheierea votării, 24 noiembrie 2024, şi până la data când, potrivit art. 54 alin. (2) şi (3) din Legea nr. 370/2004, Curtea Constituţională aduce l ...
„Activitatea de renumărare şi reverificare a tuturor buletinelor de vot cuprinzând voturile valabil exprimate şi pe cele nule la primul tur al alegerilor prezidenţiale nu s-a finalizat în toate birourile electorale implicate”, anunţă Biroul Electoral Central (BEC) în cel mai recent comunicat de presă. La Biroul Electoral Judeţean Galaţi, acest proces s-a încheiat, însă. Iar rezultatul se va comunica, potrivit deciziei BEC, către acesta. Într-o declaraţie la Euronews, prelu ...
Membrii Consiliului Suprem de Apărare a Țării (CSAT) au constatat, în şedinţa convocată joi, 28 noiembrie 2024, de preşedintele Klaus Iohannis, că au existat atacuri cibernetice al căror scop a fost de a influenţa corectitudinea primului tur al alegerilor prezidențiale. Administrația prezidențială precizează, într-un comunicat, că reprezentanții autorităților cu atribuții în domeniul apărării, al ordinii publice și al securității naționale au prezentat în ședința ...
Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) a anunţat, miercuri, că toţi cei 14 candidaţi care au participat la alegerile prezidenţiale din data de 24 noiembrie şi-au înregistrat, în termenul legal, conform legii, mandatarul financiar la AEP. Totalul contribuţiilor declarate până în prezent de aceştia este de peste 119,4 milioane de lei, în timp ce cheltuielile sunt de peste 104,7 milioane de lei. Marcel Ciolacu a declarat cele mai mari contribuții (66 milioane de lei), dar și cele ...

Răzbunarea cărţilor necitite

Miercuri, 27 Noiembrie 2024 00:00 | Publicat în EDITORIAL
"Vorba dulce mult aduce" spune un proverb românesc, iar rezultatul primului tur al alegerilor prezidenţiale l-a confirmat din plin. Cu un discurs gol de conţinut, dar extrem de frumos ambalat, unul dintre candidaţi i-a câştigat pe români cu o retorică naţionalistă total depăşită de vremuri, care trimite mai degrabă la creştinismul naţionalist al legionarului Zelea Codreanu şi la doctrina "independenţei" atât faţă de ruşi, cât şi faţă de americani, promovată de Nicolae ...
Pagina 1 din 11