Gestionarea economică a parohiilor din Eparhia Dunării de Jos

Gestionarea economică a parohiilor din Eparhia Dunării de Jos
Evaluaţi acest articol
(5 voturi)

La Centrul eparhial al Arhiepiscopiei Dunării de Jos a avut loc marți, 14 ianuarie, o şedinţă de lucru pentru analizarea situaţiei economice a parohiilor din Eparhia Dunării de Jos.

La întrunire au participat conducătorii sectoarelor economic şi financiar de la Eparhie, cei opt protoierei, contabilii din cadrul administraţiei protopopeşti şi de la parohii, alţi specialişti în activitatea economică, precum şi studenţi şi masteranzi ai Facultăţii de Istorie, Filosofie şi Teologie din Galaţi.

Şedinţa s-a desfăşurat în prezenţa chiriarhului Dunării de Jos, Înaltpreasfinţitul Părinte Casian, în Sala "Episcop Chesarie Păunescu" a Centrului eparhial.

"Înaltpreasfinţia Sa le-a vorbit celor prezenţi despre lucrarea bisericească din sfera economico-financiară desfăşurată în Eparhia Dunării de Jos pentru slujirea semenilor. Ierarhul a arătat că prin activitatea economică eficientă, corectă, transparentă şi competitivă se are în vedere corecta gestionare a veniturilor la nivelul fiecărei unităţi de cult, potrivit hotărârilor Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, a legistaţiei în vigoare şi a îndrumărilor transmise în urma consultărilor cu specialişti din domeniul economic", se arată într-un comunicat de presă al Arhiepiscopiei Dunării de Jos.

De asemenea, Părintele Arhiepiscop Casian le-a vorbit celor prezenţi despre proclamarea anului 2025 ca "Anul omagial al Centenarului Patriarhiei Române" şi "Anul comemorativ al duhovnicilor și mărturisitorilor ortodocși români din secolul al XX-lea", în contextul împlinirii a 140 de ani de la dobândirea autocefaliei Bisericii Ortodoxe Române, precum şi 100 de ani de la ridicarea la rang de Patriarhie. Totodată, Înaltpreasfinţia Sa a precizat că, în vara anului trecut, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a aprobat canonizarea a 16 cuvioşi şi preoţi mărturisitori din secolul al XX-lea, iar proclamarea canonizării lor se va desfăşura marți, 4 februarie, la Catedrala Patriarhală din Capitală.

"În cadrul întrunirii au fost evidenţiate activităţile social-filantropice pe care parohiile le-au desfăşurat potrivit exerciţiului financiar consemnat şi în Condica milei creştine, un aspect important în anul 2024 constituindu-l sprijinirea persoanelor afectate de inundaţiile catastrofale din judeţul Galaţi, precum şi ajutorarea vârsnicilor şi a copiilor, în contextul anului omagial şi comemorativ 2024. Cea de-a doua parte a întrunirii a fost dedicată stabilirii mai multor obiective economice ce au în vedere continuarea activităţii prin respectarea strică a legislaţiei economice, civile şi bisericeşti, precum şi dezvoltarea şi susţinerea permanentă a activităţilor social-filantropice şi educaţionale pe tot parcursul anului 2025", precizează Arhiepiscopia Dunării de Jos.

La final, după ce protoiereii au prezentat câteva concluzii ale situaţiilor economice din cuprinsul unităţior admintrative bisericeşti pe care le coordonează, Înaltpreasfinţitul Părinte Casian i-a binecuvântat şi le-a mulţumit tuturor participanţilor pentru implicare.

Citit 1103 ori Ultima modificare Miercuri, 15 Ianuarie 2025 16:47

2 comentarii

  • postat de Cristi
    Joi, 16 Ianuarie 2025 13:37
    5.2.209.***
    Finantele reprezinta ce mai important lucru pentru biserica ortodoxa, probabil cel mai important.
    0
    2
  • postat de Aderin
    Joi, 16 Ianuarie 2025 10:21
    86.124.202.***
    Nu se știe cum să se numere baniiii, pffff ; sau trebuie să dați tribut cum a dat fiecare parodie la sărbătoarea Nașterii Domnului și Bobotează.
    Trist, foarte trist.
    0
    5

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conţinutul mesajelor pe care le postează şi îşi asumă toate consecinţele.

ATENTIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare, iar autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidenţialitate conform regulamentului GDPR (General Data Protection Regulation) şi cu Termeni si condițiile de utilizare ale site-ului www.viata-libera.ro