Praznicul Întâmpinării Domnului, în Arhiepiscopia Dunării de Jos

Praznicul Întâmpinării Domnului, în Arhiepiscopia Dunării de Jos
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

La praznicul Întâmpinării Domnului, Înaltpreasfinţitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, a săvârşit Sfânta Liturghie în Catedrala arhiepiscopală din Galați. La slujbă au fost prezenţi numeroşi credincioşi din municipiu, iar răspunsurile liturgice au fost oferite de corul mixt al acestui locaş de cult.

"În cadrul slujbei, cucernicul diacon Emanuel Ignat a fost hirotonit întru preot pe seama bisericii cu hramul „Sfinţii Împăraţi Constantin şi Elena” din Parohia Poşta Berheci, Protopopiatul Nicoreşti.

La momentul cuvenit, ierarhul locului a împărtăşit cu Sfintele Taine mai mulți copii prezenți la slujbă.

După Sfânta Liturghie, chiriarhul Dunării de Jos a mers în mijlocul slujitorilor şi credincioșilor de la capela din cadrul Muzeului Istoriei, Culturii şi Spiritualităţii Creştine de la Dunărea de Jos, care a fost în zi de sărbătoare, cu prilejul hramului istoric. În capela muzeului, Înaltpreasfințitul Părinte Casian a oficiat un Parastas pentru episcopul Partenie Clinceni, cel care a ridicat vechea reşedinţă a ierarhilor Dunării de Jos, precum şi pentru toţi înaintaşii în scaunul episcopal. Totodată, a fost pomenit renumitul artist plastic şi om de cultură gălăţean Sergiu Dumitrescu, la împlinirea a nouă ani de la trecerea sa la cele veşnice.

La eveniment, pe lângă soborul slujitor, au participat oficialităţi locale, oameni de cultură, profesori, conducători ai unor instituţii muzeale din municipiul Galaţi, dar şi mulţi copii şi simpli credincioşi.

Înaltpreasfinţia Sa a apreciat participarea la hramul capelei a multor copii şi tineri împreună cu părinţii lor, dar şi implicarea acestor tinere familii în activităţile şi programele desfăşurate în cadrul Muzeului eprahial", se arată într-un comunicat al Arhiepiscopiei.

În continuare, în Salonul principal al muzeului a avut loc un recital de pian susţinut de doi copii deosebit de talentați, premiaţi la diverse concursuri naţionale. Evenimentul s-a încheiat cu oferirea de daruri pentru interpreţii care au încântat auditoriul.

Citit 1393 ori Ultima modificare Duminică, 02 Februarie 2025 16:04

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.