Începând din data de 2 martie, ora 8:00, până pe 5 martie, ora 07:59, se va desfășura o nouă sesiune de atribuire a celor aproximativ 950 de locuri de parcare de domiciliu/reședință nou amenajate în Micro 20, informează Primăria municipiului Galaţi.
Locurile pot fi rezervate exclusiv prin accesarea aplicației informatice aflate la adresa https://parcari.primariagalati.ro. După finalizarea perioadei de rezervare, în intervalul 5 martie, ora 08:00 - 11 martie, ora 07:59, se pot încărca online cererile pentru atribuirea unui loc de parcare, însoțite de documentele menționate în Regulamentul HCL 337/2021, cu modificările și completările ulterioare, disponibil pe platforma https://parcari.primariagalati.ro, având posibilitatea modificării și completării documentelor până la finalizarea perioadei de depunere a documentelor.
Rezervarea și atribuirea locurilor de parcare din parcările de domiciliu/reședință se poate realiza doar de către persoanele cu domiciliul/reședința în municipiul Galați, în zona de deservire a parcării, care:
- nu figurează în evidențele fiscale ale autorității locale cu obligații bugetare restante, inclusiv amenzi contravenționale;
- au în proprietate/folosință un autovehicul;
- au solicitat prin intermediul programului online de rezervare a locurilor de parcare postat pe site-ul www.primariagalati.ro.
Autovehiculul trebuie să fie cu Inspecția Tehnică Periodică (ITP) valabilă la data depunerii cererii, să aibă asigurarea de Răspundere Civilă Auto (RCA) valabilă la data depunerii cererii, să fie declarat și înregistrat în evidențele fiscale ale Primăriei Municipiului Galați, fără obligații de plată.
Important de reținut este faptul că momentul la care se face rezervarea nu este definitoriu pentru atribuirea locului de parcare.
Nu vor fi admise la procedura de atribuire a locurilor de parcare de domiciliu/reședință persoanele fizice care:
- nu pot dovedi domiciliul/reşedinţa în imobilele arondate parcărilor de domiciliu/reședință;
- au înregistrat pe rolul fiscal construcție cu destinație garaj în municipiul Galați;
- nu dețin un autovehicul în proprietate/folosință/utilizare;
- au efectuat rezervarea online ca deținător a unui autovehicul electric sau hibrid, dar documentele depuse nu confirmă această calitate;
- solicită atribuirea unui loc de parcare în temeiul Legii nr. 448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap, întrucât dosarele de atribuire depuse de aceste persoane nu mai fac obiectul Regulamentului aprobat prin HCL 337/24.06.2021.
Situațiile prezentate mai sus nu sunt cumulative și vor fi verificate de Comisia de atribuire a locurilor de parcare în parcările de domiciliu/reședință din municipiul Galați.
Manualul de utilizare a aplicației informatice în vederea rezervării, tutorialul și arondarea imobilelor se pot accesa și consulta online pe site-ul www.primariagalati.ro la secțiunea Servicii electronice/Parcări de reședință.