Parcatul aiurea - sport naţional la Galaţi

Parcatul aiurea - sport naţional la Galaţi
Evaluaţi acest articol
(32 voturi)

La orice oră din zi şi din noapte, aproape nu este trotuar din Galaţi, cu excepţia celor recent modernizate, unde s-au luat măsuri să nu poată urca automobilele, unde să nu vezi maşini parcate aiurea. Atenţie, parcate, unele chiar pentru noapte, nu oprite momentan, staţionate pentru aprovizionare etc, deşi, pe anumite artere, chiar şi genul acesta de activitate creează probleme.

În imaginile alăturate, trei asemenea situaţii, surprinse la ore diferite, pe parcursul săptămânii trecute.

c965a4c4-24ce-44ae-a330-745364a1ba8c.jpg141164fb-63d9-409c-a5ff-b9fd51be791b.jpg

După câte observaţi, maşinile în cauză nu sunt din categoria care încape uşor în parcări, probabil de aceea şi problemele. Este evident că, în mod normal, parcările de domiciliu ar trebui să aibă şi măcar câteva locuri pentru maşinile mai mari, fie ele personale sau de firmă, fiindcă este aberant să le cerem oamenilor să le parcheze la marginea oraşului şi să vină acasă călare pe mătură. 

Pe de altă parte, şi şoferii ar trebui să înţeleagă că să te strecori pe lângă maşinile lăsate astfel este imposibil şi dacă eşti pe două picioare, tânăr şi în putere. Dacă ai un copil de mână sau un cărucior, ai un cărucior de cumpărături sau eşti persoană cu dizabilitate şi te deplasezi cu cadrul, în baston sau în scaun rulant, misiune imposibilă este să treci pe aici. 

Citit 4008 ori Ultima modificare Marți, 08 Aprilie 2025 12:48

12 comentarii

  • postat de Eu
    Luni, 07 Aprilie 2025 16:09
    86.124.202.***
    Politia locala arde gazul degeaba ...e greu de inteles de ce nu iau masuri in astfel de cazuri si trec nepasatori
    2
    1
  • postat de Camelia
    Luni, 07 Aprilie 2025 10:57
    86.124.203.***
    In Tiglina 2 între blocurile M1, F1, B3, C13, C14, C15, E6 unde se poate amenaja o super parcare subterana/supraterana ? Teren este destul NUMAI SA SE VREA. Asta ar insemna sa DERANJEZE unele INTERESE
    0
    7
  • postat de Vasile
    Luni, 07 Aprilie 2025 09:52
    86.124.200.***
    Sunt spații virane prin Galați, ocupate de gunoaie și diverse. De ce nu se fac parcări etajate??
    0
    12
  • postat de dan
    Luni, 07 Aprilie 2025 09:18
    86.124.201.***
    Primii care nu respecta legea este adiminstratia incluzand si politiile aici.Ei nu aplica legea, ei nu respecta legea.Ca atare, prostimea va parca unde si cum vor pentru ca nu este nimeni sa-i penaliz
    4
    10
  • postat de Roman
    Luni, 07 Aprilie 2025 09:12
    5.13.184.***
    Politia doarme în bocanci.In alte tari își iau amenzi la noi nu se poate.Cum vrei sa disciplinezi?
    4
    10
  • postat de Ionut
    Luni, 07 Aprilie 2025 07:32
    86.124.202.***
    Platim Politie Locala, Politie Nationala, Jandarmerie si stau ascunsi , nimeni NU este unde sunt problemele!!!
    4
    14
  • postat de Astea sunt rezultatele falsei bunăstării introduse o data cu eliminarea taxelor auto
    Luni, 07 Aprilie 2025 06:36
    128.127.119.***
    Orașe pline de harburi conduse de angajați cu minim pe economie spre bunastarea patronilor.
    Preturi mărite la carburanți pentru ca e mare cererea și de aici toate o iau în sus.
    5
    3
  • postat de Ovidiu
    Luni, 07 Aprilie 2025 06:16
    46.97.168.***
    Mergeti pe cuza in spatele primariei sa vedeti ce frumos e
    1
    9
  • postat de Gabi
    Luni, 07 Aprilie 2025 03:15
    86.124.202.***
    Msinile de firma le lasi la firma si nu in fata blocului , parca pe vremea primarului Stan sa dat o lege cu stationarea masinilor dde firma si stiu ca PL chiar lasa amenda sub stergator[Copia]
    2
    15
  • postat de IULIAN
    Luni, 07 Aprilie 2025 01:32
    89.137.30.***
    Nu știu de ce este limitat numărul de caractere pentru comentarii și de ce nu se pot trimite imagini.Sincer aș putea să vă transmit cel puțin 50 de cazuri de genul ăsta pe zi.
    5
    53
  • postat de Camelia
    Duminică, 06 Aprilie 2025 22:05
    86.124.200.***
    Politia rutiera nationala si cea locala ABSENTE IN TEREN. Rar stau la vedere pe scuaruri ca nu au vitrine. Sa motiveze salariile incasate ? Ca de altfel DE CE ?
    8
    49
  • postat de Cristi
    Duminică, 06 Aprilie 2025 21:43
    86.124.202.***
    Aveți rezultatele modernizării, mai puține locuri de parcare, mai puține soluții, doar taxe suplimentare!
    3
    62

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conţinutul mesajelor pe care le postează şi îşi asumă toate consecinţele.

ATENTIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare, iar autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidenţialitate conform regulamentului GDPR (General Data Protection Regulation) şi cu Termeni si condițiile de utilizare ale site-ului www.viata-libera.ro