Am fost în Piaţa Centrală şi am aruncat o privire pe tarabe, pentru a vedea ce preţuri mai au legumele şi fructele. Prima oprire a fost la legume. Preţuri cam mari, aşa cum ne aşteptam să fie în sezonul rece. Dacă vreţi roşii mari şi frumoase, le găsiţi aproape pe toate tarabele pe cele din Italia, la 5 sau 6 lei kilogramul. În cazul în care vi se par scumpe şi doriţi ceva autohton, unii vânzători au şi roşii de grădină (mai mici şi mai lovite), la 3,5 lei kilogramul. Scumpă este şi fasolea: 6 sau 7 lei kilogramul. Castraveţii şi ardeii kapia îi găsiţi la preţul de 3,5 sau 4 lei. Ieftini sunt cartofii – 0,8 lei, conopida – 1 leu, murăturile – 1 leu, varza (albă – 1 leu, roşie – 1,5 lei), ceapa – 1 leu sau ridichile – 1 leu legătura. Fructele vor deveni un moft Fructele cele mai ieftine sunt mere (de toate soiurile) şi perele: 2, respectiv 2,5 lei. Deşi este sezonul lor şi ne lasă gura apă atunci când îi privim, strugurii au un preţ măricel. Pentru un kilogram de struguri albi scoatem din portofel 6,5 lei, iar pentru unul de struguri negri, 5 lei. Fructele exotice vor constitui şi ele un moft: portocalele costă 5 lei kilogramul, bananele 4,5 lei, rodiile 6 sau 7 lei iar lămâile 4 lei. Dacă plănuiţi să faceţi plăcintă cu bostan în acest weekend, mai toate tarabele îl vând cu 1 leu kilogramul. Gutuile fie ele mai mici sau mai mari, le găsiţi la acelaşi preţ: 3,5 lei kilogramul.
În Piaţa Centrală - Preţuri de iarnă la legume şi fructe Scris de Mihaela Gîdei


Mihaela Gîdei
Articole recente - Mihaela Gîdei
Gălăţenii sunt INVITAŢI la Festivalul de Teatru Independent Înscrieri la CONCURSUL naţional de DANS "Galatz Fest Dance" Stand-up comedy aniversar, la Teatris Cum şi unde ne putem PETRECE TIMPUL în Galaţi, în această sâmbătă CIRCUL Orlando, DIN NOU ÎN GALAŢI, cu un spectacol nou care vă va tăia răsuflarea
Mai multe din această categorie: