În perioada 14-18 iulie 2025, la Școala Gimnazială Nr. 1 Suhurlui s-a desfășurat proiectul educațional „Școala de Vară - Învățăm cu Bucurie”, dedicat elevilor din clasele primare. Inițiativa și-a propus să transforme vacanța de vară într-un timp al dezvoltării, jocului și învățării într-un mediu plin de voie bună.
Obiectivul principal al proiectului a fost crearea unui cadru nonformal, prietenos și incluziv, unde elevii să-și îmbunătățească abilitățile de citire, scriere și calcul, prin metode ludice și interactive. Totodată, au fost promovate încrederea în sine, spiritul de cooperare și bucuria de a învăța împreună.
Cadrele didactice, voluntarii și părinții au colaborat strâns pentru a preveni regresul școlar și riscul de abandon, mai ales în rândul copiilor proveniți din medii vulnerabile. Prin activități adaptate nevoilor fiecărui elev, proiectul a oferit o oportunitate unică de reconectare cu învățarea și de dezvoltare personală în perioada vacanței.
În fiecare zi, elevii au beneficiat de o masă caldă, iar la finalul proiectului au fost recompensați cu diplome și premii care le-au recunoscut implicarea și progresul. Zâmbetele acestora și entuziasmul lor au fost dovada clară că astfel de inițiative au un impact real și merită continuate.
Despre impactul proiectului, Georgiana Andone, președinta Asociației "NOI - Implicare, Reușită", a declarat: „Ne bucurăm că ne-am alăturat acestui proiect prin care am susținut masa caldă și am contribuit la derularea activităților, deoarece consider că a fost foarte important ca elevii să participe la activitățile organizate în cadrul Școlii de vară, chiar dacă ne aflăm în vacanță. Aceste activități le-au oferit oportunitatea de a-și consolida cunoștințele, de a dezvolta abilități practice și de a-și petrece timpul într-un mod util și plăcut. În plus, mediul mai relaxat le-a permis să învețe prin joc, colaborare și experiențe noi, ceea ce a contribuit la dezvoltarea lor personală și socială. Participarea lor a arătat că există interes și deschidere pentru astfel de inițiative, care îi ajută să rămână conectați cu școala și să se întoarcă la toamnă mai motivați. Discutând cu doamna director Nela Dimian, aceasta se gândește ca anul viitor să extindem activitățile astfel încât să cuprindă și pregătire pentru elevii capabili de performanță.”
Proiectul „Școala de vară - Învățăm cu bucurie” a fost realizat în parteneriat cu Asociația "NOI - Implicare, Reușită" Galați și Centrul de Educație și Formare "Blue Danube" SRL, aducând împreună cadre didactice, părinți și membri ai comunității, pentru susținerea educației copiilor din localitate