Poșta Română sprijină consumatorii vulnerabili în depunerea cererilor pentru tichetele de energie

Poșta Română sprijină consumatorii vulnerabili în depunerea cererilor pentru tichetele de energie
Evaluaţi acest articol
(3 voturi)

Începând din data de 28 august 2025, Poșta Română pune la dispoziția consumatorilor vulnerabili posibilitatea de a depune în format tipărit cererile pentru acordarea tichetelor de energie, direct la subunitățile poștale din întreaga țară.

Prin cele peste 5.000 de subunități poștale, compania facilitează accesul la acest sprijin financiar pentru cetățenii fără internet sau din localitățile mai greu accesibile.

Sprijinul oferit prin tichetele de energie: valoare: 50 de lei/lună, utilizabili exclusiv pentru plata facturilor la energie electrică; valabilitate: până la 31 martie 2026; beneficiari eligibili: persoane singure cu venit net lunar de până la 1.940 de lei, familii cu venit net lunar/ membru de maximum 1.784 de lei; beneficiarii venitului minim de incluziune (care sunt înregistrați automat, fără cerere).

Cum se depun și cum se folosesc cererile

Cererile se depun o singură dată, începând din data de 28 august 2025.

Pentru facturile aferente lunilor iulie și august 2025, cererile trebuie înregistrate până pe 27 septembrie 2025. Pentru cererile introduse în aplicație până la data de 31 august 2025 şi care devin eligibile, tichetul de energie va fi încărcat cu sumele aferente lunilor iulie şi august 2025 şi va putea fi utilizat după data de 23 septembrie, pentru plata facturilor de energie electrică emise după data de 1 iulie 2025.

Pentru cererile introduse în aplicație în perioada 28-30 septembrie 2025, sprijinul se acordă începând cu luna septembrie 2025 (nu se mai acordă pentru lunile iulie şi august), iar tichetul electronic de energie va fi încărcat în luna octombrie.

Pentru cererile introduse în aplicație începând cu luna octombrie 2025, sprijinul se acordă exclusiv din luna depunerii solicitării.

Plata facturilor de energie electrică cu tichetul de energie se poate face doar la oficiile poștale, pe baza facturii cu anexele aferente;  tichetele sunt valabile pentru un singur loc de consum, chiar dacă solicitantul nu este titularul contractului de furnizare; în caz de schimbare a adresei sau a componenței familiei, este necesară depunerea unei noi cereri.

„Poșta Română rămâne soluția statului în vremuri grele, fiind mereu aproape de oameni, oferindu-le soluții simple și sigure. Prin rețeaua noastră națională, ne asigurăm că fiecare cetățean care are nevoie de acest sprijin poate beneficia de el, indiferent de accesul la internet sau de locul unde trăieşte”, a declarat Valentin Ștefan, directorul general al Poștei Române.

Citit 303 ori Ultima modificare Duminică, 31 August 2025 18:52

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conţinutul mesajelor pe care le postează şi îşi asumă toate consecinţele.

ATENTIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare, iar autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidenţialitate conform regulamentului GDPR (General Data Protection Regulation) şi cu Termeni si condițiile de utilizare ale site-ului www.viata-libera.ro