A cincea ședință consecutivă de creștere pentru gramul de aur

A cincea ședință consecutivă de creștere pentru gramul de aur
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Majorarea cererii de aur, provocată de perspectiva reducerii de către Rezerva Federală americană a dobânzii, la ședința sa din această lună, a ridicat prețul gramului de aur de la 494,9452 lei la noul maxim istoric de 496,2661 lei.

În piețele specializate, metalul galben a atins miercuri seară un record de 3.578,50 dolari/uncie. Joia aceasta, cotațiile fluctuau între 3.509,30 și 3.565,30 dolari/uncie, mai sus cu 1.051 dolari față de aceeași perioadă a anului trecut.

Banca americană Goldman Sachs anticipează, pe fondul achizițiilor semnificative făcute de băncile centrale, o creștere a unciei de aur la 3.700 dolari până la finalul anului și atingerea pragului de 4.000 dolari până la mijlocul anului 2026. Analiza ia în calcul chiar o majorare a prețului până la 4.500 dolari/uncie, în cazul în care Rezerva Federală și-ar pierde independența, sub asaltul președintelui Donald Trump, care ar putea provoca o creștere a inflației și a randamentelor obligațiunilor emise de Trezoreria americană, dar și scăderea prețului acțiunilor și reducerea rolului de monedă de rezervă a dolarului.

Lichiditatea din piața monetară s-a reglat

De la începutul acestei luni se manifestă un proces de scădere a dobânzilor interbancare, în condițiile în care lichiditatea din piața monetară s-a reglat, după reducerea ei din urmă cu trei luni.

Indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care sunt calculate dobânzile la majoritatea creditelor în lei contractate înainte de mai 2019, a scăzut de la 6,55 la 6,54%, cel mai redus nivel de la începutul lunii mai. Indicele la șase luni, folosit la calcularea ratelor la creditele ipotecare, a stagnat la 6,69%, cea mai scăzută valoare începând cu 7 mai, iar cel la 12 luni a coborât de la 6,86 la 6,84%.

Monedele din regiune, în creştere faţă de euro

Monedele din regiune, inclusiv cea națională, se apreciau modest față de euro. Cursul a scăzut de la 5,0779 lei la 5,0772 lei, iar tranzacțiile se realizau în culoarul 5,076 - 5,079 lei.

Euro se tranzacționa în culoarul 1,1639 - 1,1669 dolari, iar media monedei americane a urcat de la 4,3548 la 4,3611 lei.

Media francului elvețian a coborât de la 5,4211 la 5,4165 lei, iar cea a lirei sterline a urcat de la 5,84 la 5,8611 lei.

Media monedelor din regiune se aprecia la 4,2553 zloți/euro, respectiv, 393,85 forinți/euro.

Bitcoin fluctua între 110.335 şi 112.230 dolari, iar ether se mișca în culoarul 4.357 - 4.483 dolari.

Citit 174 ori Ultima modificare Joi, 04 Septembrie 2025 18:32

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conţinutul mesajelor pe care le postează şi îşi asumă toate consecinţele.

ATENTIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare, iar autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidenţialitate conform regulamentului GDPR (General Data Protection Regulation) şi cu Termeni si condițiile de utilizare ale site-ului www.viata-libera.ro