Biserica „Sfântul Antim” din municipiul Galați a îmbrăcat, pe 3 septembrie, haine de sărbătoare, la cinstirea principalului ocrotitor spiritual, Sfântul Sfinţit Mucenic Antim, episcopul Nicomidiei, martirizat în anul 303, în timpul domniei împăratului roman Maximilian.
Conform unui comunicat al Arhiepiscopiei, sărbătoarea a început în ajun cu slujba privegherii şi a continuat a doua zi, prin săvârşirea Sfintei Liturghii de către un sobor de preoţi, în prezenţa Înaltpreasfinţitului Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos. Numeroși credincioși din parohie au participat la Sfânta Liturghie, iar familiile tinere, la momentul liturgic cuvenit, au adus copiii pentru a fi împărtășiți cu Sfintele Taine. În cuvântul de învăţătură, Părintele Arhiepiscop a vorbit despre viaţa Sfântului Antim, un exemplu pentru cei din vremea lui, dar şi pentru foarte mulţi credincioşi din zilele noastre.
După Sfânta Liturghie, 20 de elevi de la Şcoala Gimnazială Nr. 38 ”Grigore Moisil” din Galaţi au primit din partea ierarhului Dunării de Jos ghiozdane cu rechizite şcolare şi alte daruri. Acest dar face parte din programul eparhial ”Hristos în şcoală”, adresat copiilor care provin din familii cu posibilităţi materiale reduse, prin care 3.300 de elevi sărmani din judeţele Galaţi şi Brăila primesc în aceste zile premergătoare începerii noului an şcolar, ghiozdane complet echipate, în valoare totală de peste 330.000 lei.
La finalul evenimentului, a fost săvârşită o slujbă de pomenire pentru Arhiepiscopul Antim Nica al Dunării de Jos (1975-1994) şi pentru toţi ctitorii şi binefăcătorii sfântului locaş trecuţi la cele veşnice.
Situată în nord-vestul oraşului, pe bulevardul Milcov nr. 25 A, Parohia „Sfântul Sfinţit Mucenic Antim“ deserveşte nevoile pastorale şi liturgice ale credincioşilor din cartierele Micro 13B şi Micro 38. Biserica este una dintre primele înfiinţate în oraşul Galaţi după 1989 (21 septembrie 1990), prin desprinderea a două zone din parohiile „Sfânta Treime“ Fileşti şi „Adormirea Maicii Domnului“ - Cimitir. Parohia „Sfântul Sfinţit Mucenic Antim“ şi „Sfintele Femei Mironosiţe“ este singura din ţară închinată acestui sfânt.