Nu ştim dacă autorităţile ar fi meritat o amendă pentru organizarea din acest an a Serbărilor Galaţiului, dar există gălăţeni care au fost arşi la buzunar pentru că au încercat să se „îmbogăţească” taman cu prilejul sărbătorilor oraşului. Potrivit viceprimarului PSD Nicuşor Ciumacenco, în perioada 29 noiembrie – 1 decembrie, cât au ţinut serbările, Serviciul Control Activităţi Comerciale din cadrul Poliţiei Locale Galaţi a aplicat un număr de 39 de sancţiuni contravenţionale. Valoarea totală a amenzilor a fost de 20.910 lei, în 13 cazuri fiind aplicată şi măsura complementară a confiscării bunurilor, acestea fiind estimate la 15.000 lei. Printre bunurile confiscate se numără: 30 de parfumuri, 168 de baghete luminoase, 407 baloane, 59 de coroniţe luminoase, 126 de măşti, 52 de praştii, şapte coifuri, 17 mingi, 92 de veioze, 13 bile de plastic, 59 de jucării din plastic, nouă pălării, 56 de baterii R6, două vuvuzele şi 88 de pungi cu seminţe. Majoritatea celor sancţionaţi care nu aveau licenţă erau cetăţeni de etnie romă, domiciliaţi în alte localităţi decât municipiul Galaţi.
Seminţe şi kitsch-uri confiscate Scris de Anca Melinte
Anca Melinte
Articole recente - Anca Melinte
Când va putea ateriza elicopterul SMURD pe heliportul de la Spitalul Judeţean Galaţi Care vor fi tarifele de închiriere a Sălii Sporturilor (abia) renovate UPDATE. Care vor fi tarifele de utilizare a parcării supraetajate de la Spitalul Judeţean Galaţi O gălăţeancă printre ispitele noului sezon „Insula Iubirii” Comunitatea de Energie din Galaţi se lansează sâmbăta viitoare. Deschisă tuturor gălăţenilor interesați, indiferent de cartierul în care locuiesc
Mai multe din această categorie:

