Au fost binecuvântate căminele Universităţii „Dunărea de Jos”

Au fost binecuvântate căminele Universităţii „Dunărea de Jos”
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

În seara de 25 noiembrie, a avut loc binecuvântarea căminelor studenţeşti din cadrul Complexului „Alexandru Ioan Cuza“ şi a tinerilor studenţi şi masteranzi ai Universităţii „Dunărea de Jos“ din Galaţi, a anuţat Arhiepiscopia Dunării de Jos.

Slujba aghesmei a fost săvârşită de Înaltpreasfinţitul Părinte Casian, Arhiepiscopul Dunării de Jos, împreună cu un sobor de preoţi din municipiu, în faţa troiţei ridicate pentru studenţi în campusul gălăţean. Studenţi din cămine şi elevi de la Seminarul Teologic Ortodox „Sfântul Apostol Andrei”, cu lumânări aprinse în mâini, au asistat cu multă evlavie la momentul liturgic. În cuvântul adresat, chiriarhul Dunării de Jos a evidenţiat importanţa sfinţirii sufletelor şi trupurilor noastre, dar şi a locurilor în care ne desfăşurăm activitatea în fiecare etapă a vieţii.

La finalul slujbei, Părintele Arhiepiscop a mers prin camerele de cămin, unde studenţii şi masteranzii îşi petrec o parte din anii de studiu, i-a binecuvântat, a vorbit cu ei şi le-a oferit iconiţe, cărţi de rugăciune şi alte daruri. Într-o continuitate liturgică firească, slujitorii sfintelor altare, însoţiţi de elevi seminarişti şi studenţi teologi, au vizitat apoi fiecare cameră din cele nouă cămine studenţeşti, stropindu-le cu apă sfinţită şi binecuvântându-i pe tineri.

Citit 48 ori Ultima modificare Miercuri, 26 Noiembrie 2025 18:14

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conţinutul mesajelor pe care le postează şi îşi asumă toate consecinţele.

ATENTIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare, iar autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidenţialitate conform regulamentului GDPR (General Data Protection Regulation) şi cu Termeni si condițiile de utilizare ale site-ului www.viata-libera.ro