Murim așa de mult că nu mai încăpem în cimitire

Murim așa de mult că nu mai încăpem în cimitire
Evaluaţi acest articol
(21 voturi)

„Evoluția în creștere a deceselor din municipiul Galați și lipsa acută a locurilor de înhumare”, acestea sunt realitățile triste reflectate în raportul pe care societatea Gospodărire Urbană, administratorul cimitirelor „Eternitatea”, „Sf. Lazăr” și „Ștefan cel Mare”, l-a pregătit pentru ședința Comitetului consultativ de dialog civic pentru problemele persoanelor vârstnice.

„Analizând numărul înhumărilor din cele trei cimitire - «Eternitatea», «Sf. Lazăr» și «Ștefan cel Mare» - şi comparându-l cu anul precedent se constată o creștere cu 30 la sută. Acest procentaj de 30 la sută a dus la creșterea semnificativă a activităților în cimitire, atât pe partea de verificare și elaborare a documentelor, cât și a activității de înhumare propriu-zisă”, explică SC Gospodărire Urbană.

Societatea precizează că a continuat campania de identificare a locurilor de înhumare la care poate fi ridicat dreptul de concesiune. Cele mai frecvente motive sunt neplata tarifului anual de întreținere timp de doi ani consecutiv, părăsire sau menținere în stare de neîngrijire a locurilor de înhumare sau a lucrărilor funerare pe o perioadă mai mare de un an.

Conform raportului, pentru actualizarea situației juridice a locurilor de înhumare, concesionarii au fost informați și invitați la sediu.

Au fost emise peste 40.000 de somații, 52.000 de notificări și 1.100 de decizii de ridicare a dreptului de concesiune, locurile respective intrând în administrarea cimitirelor.

Vestea bună este că a fost încheiată digitalizarea bazei de date, prin transpunerea arhivei în format electronic pentru toate cele trei cimitire.

În ceea ce privește tarifele, concesiunea pe şapte ani pentru un loc de înhumare în suprafață de 3,75 mp este 157,5 lei; concesiunea pe 25 de ani - 562,5 lei. Tariful anual de întreținere pentru un loc de înhumare de 3,75 mp este de 66 de lei.

Galerie de imagini

Citit 5492 ori Ultima modificare Miercuri, 25 Februarie 2026 00:23

19 comentarii

  • postat de codo
    Marți, 24 Februarie 2026 12:03
    80.246.101.***
    Vai ce scump e, vai ce temporar e locul de veci!
    Nu e nimic gratis pe lume, nici chiar moartea, locuri de veci nu există.
    Vedeti voi morminte din evul mediu, din antichitate? si atunci se murea.
    5
    1
  • postat de Anisoara
    Marți, 24 Februarie 2026 10:31
    86.123.143.***
    Acum 5 ani mi-au cerut 2600 lei pt un loc in Stefan cel Mare. Ce tarife ati pus voi acum, e minciuna!
    3
    8
  • postat de Dragi conșetățeni?Când muriți....nu stați afară.Va doresc moarte usoară.Statul nostru Frați iubiți:Tooot vă pune să plătiți
    Marți, 24 Februarie 2026 10:01
    128.127.119.***
    Băăă e loc de veci.DE VECI.Fiecare muritor are dreptul . de ce plătesc și după moarte?Sunteți nebuni.O să mă ingrop in grădina la țară oricum plătesc impozit pe teren.Ori in deal la vie.Vad tot satul.
    3
    30
  • postat de Borșan
    Marți, 24 Februarie 2026 09:44
    86.124.201.***
    Asta este HOȚIE PE FAȚĂ, să-i furi locul de veci după 2 ani neplată! În loc să ființeze un nou cimitir de 4 HECTARE, nu mai mult, E UȘORI SĂ-I FURI PE OAMENI!! Gîndirea îngustă a lui MAGARU DRAGOȘ!
    4
    25
  • postat de alt cetatean
    Marți, 24 Februarie 2026 06:09
    86.124.202.***
    Religia nu interzice...doar servitorii ei. :) un tip repatriat in tara a vrut sa deschida un crematoriu pe langa bacau. A obtinut cam 80% avize. Pana a intervenit arhiepiscopul Bacaului - STOP joc.
    6
    16
  • postat de Radu
    Luni, 23 Februarie 2026 23:08
    84.239.49.***
    Sunt 4 cimitire in Galați, mai este si cimiturul Cătușs dar nah ala e mic si a trecut neobservat
    6
    25
  • postat de Contribuabil pacalit
    Luni, 23 Februarie 2026 23:02
    86.124.202.***
    157 lei pe an concesiune 7 ani.... Dar nu înțeleg de ce 66 lei "INTRETINEREA LOCULUI DE ÎNHUMARE"!?! Pai, mi-au maturat sau spălat cu apă vreodată mormântul din beton?!?
    Oooo, ce hoție, domn Mitică.
    6
    52
  • postat de Von Bergovicz 24,3 cm Records
    Luni, 23 Februarie 2026 22:44
    109.166.130.***
    Ăstia din spitale nu spun nimic de frica dar e dezastru mai ales în rândul tinerilor. Avc, infarct, cancere la greu dar bineînțeles că nu se știe de la ce:))
    6
    47
  • postat de Rămâne doar opțiune personală, nu obligație administrativă
    Luni, 23 Februarie 2026 21:23
    86.120.239.***
    Prozeliții incinerărilor să își amintească de bunicii și străbunicii care au luptat pe front și își riscau viața ca să recupereze trupul unui camarad pt a-l îngropa cu o cruce improvizată la căpătâi.
    13
    35
  • postat de Camelia
    Luni, 23 Februarie 2026 21:22
    86.124.202.***
    In Eternitatea etapa 1 retele edilitare termenul de finalizare 31.12.2025 dar Eternitatea arata mai rau ca Fasia Gaza 2023-2025 sau Hiroshima 6 august 1945 sau Nagasaki 9 august 1945. Este normal ???
    3
    37
  • postat de Se pot moderniza cu structuri verticale stil sertar
    Luni, 23 Februarie 2026 21:11
    86.120.239.***
    Trebuie adoptată aceiași soluție ca în orașele aglomerate gen Paris sau Veneția- structuri de beton armat numite "columbarium".Sunt foarte practice,pe mai multe nivele,civilizate,arhitectură uniformă.
    5
    29
  • postat de Cine conduce masinile si cine cumpara atatea apartamente?
    Luni, 23 Februarie 2026 19:57
    5.13.163.***
    Pai daca scade populatia de ce sunt strazile mereu aglomerate si de ce se construiesc in draci blocuri? Si de unde atat gunoi pe strazi daca scade populatia?Inchiriaza la negru?
    3
    34
  • postat de Omu și-o face cu mâna lui …
    Luni, 23 Februarie 2026 19:50
    108.245.201.***
    Dispăreți încet și sigur .. dar cam asta și meritați .
    28
    12
  • postat de cetatean
    Luni, 23 Februarie 2026 19:50
    5.13.139.***
    Crematoriu! Religia ortodoxa nu interzice incinerarea!
    14
    30
  • postat de paloma
    Luni, 23 Februarie 2026 19:05
    5.13.184.***
    Crematoriu/Incinerare !!! Poate intram si noi in randul lumii !!!
    40
    32
  • postat de Quaestio
    Luni, 23 Februarie 2026 18:37
    86.124.200.***
    Deci se confirma cu Cifre ca Galatiul devine tot mai Pustiu . Strazi frumos lustruite , dar din ce in ce mai goale ...cu atmosfera de cavou .
    5
    58
  • postat de Gheorghe vasile ion
    Luni, 23 Februarie 2026 18:37
    89.137.226.***
    Deci nici dupa moarte nu scăpăm de taxe si tarife.
    7
    52
  • postat de memento mori
    Luni, 23 Februarie 2026 18:16
    86.124.202.***
    iar crematorii, pentru oameni civilizati sau mai putin credinciosi, sunt doar 2 in toata Romania!
    21
    38
  • postat de Von Bergovicz 24,3 cm Records
    Luni, 23 Februarie 2026 18:09
    109.166.130.***
    La Galați s a tras lotul câștigător dar s a și avut încredere mare in știință. Despre asta e mucles, verboten!
    15
    31

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conţinutul mesajelor pe care le postează şi îşi asumă toate consecinţele.

ATENTIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare, iar autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidenţialitate conform regulamentului GDPR (General Data Protection Regulation) şi cu Termeni si condițiile de utilizare ale site-ului www.viata-libera.ro