Operator din domeniul frigotehniei, amendat de Garda de Mediu

Operator din domeniul frigotehniei, amendat de Garda de Mediu
Evaluaţi acest articol
(3 voturi)

În urma unui control efectuat la un operator economic care activează în domeniul frigotehniei și serviciilor tehnice pentru echipamente frigotehnice, comisarii Gărzii de Mediu Galați au constatat încălcarea mai multor reguli, anunță instituția.

Acestea constau în lipsa informării corecte a publicului privind impactul asupra mediului, neconformități în completarea documentelor de transport al deșeurilor și nerespectarea unor obligații legale esențiale.

În consecință, firma în cauză a fost sancționată cu două amenzi, una de 20.000 de lei, pentru neconformități în documentele de transport al deșeurilor, și o alta de 2.500 lei, pentru lipsa informării publicului.

În plus, firma a primit și un avertisment, pentru nerespectarea obligațiilor generale de mediu.

Precizăm că Garda de Mediu Galați nu face publice numele operatorilor economici pe care îi sancționează.

Citit 1235 ori Ultima modificare Miercuri, 18 Martie 2026 18:13

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.