Luni, liniştea cartierelor era aproape nespartă. Nicio maşină nu ieşise din parcare, nici câinii vagabonzi nu erau de văzut. Ici colo, câte un om zgribulit – unul dintre puţinii ghinionişti care lucrau - se grăbea spre câte o staţie de autobuz, cu fesul tras bine pe urechi. Pe carosabil, doar maşinile salubrităţii îşi făceau, încet, încet, apariţia. De fapt, singura dovadă clară a activităţilor susţinute din nopţile precedente erau gunoaiele din tomberoane.
Se vedeau, la grămadă, resturi menajere cu sticle şi bidoane, cartoane de prăjituri şi chiar farfurii şi tacâmuri de unică folosinţă, semn că gălăţenii au adoptat şi ei obiceiuri mai recente şi puţin cheltuitoare de energie după o noapte de chef. După 9,00, pe la punctele mai aglomerate au început să apară şi lucrătorii de la salubritate, şi ei printre nefericiţi muncitori din 2 ianuarie. Şi a fost ceva de muncă, nu glumă.
