Gălățenii cu suflet mare au o nouă ocazie să ajute la dezvoltarea celui mai mare centru de recuperare destinat copiilor și tinerilor cu autism din sud-estul României, participând la cea de-a VI-a ediție a evenimentului Ultramaraton Galați 24, în perioada 5-6 septembrie. Numit „Căsuța cu Super Eroi”, imobilul va fi dezvoltat pe demisol, parter și trei etaje, chiar în orașul Galați, și reprezintă un proiect strategic al APCA Galați.
Asociația de Sprijin pentru Părinți și Copiii cu Autism (APCA) Galați anunță că a deschis înscrierile pentru cea de-a VI-a ediție a Ultramaraton Galați 24, eveniment sportiv cu caracter caritabil care reunește anual sportivi, companii, instituții publice, organizații și membri ai comunității în jurul unui obiectiv comun: dezvoltarea „Căsuței cu Super Eroi”, viitorul centru de recuperare destinat copiilor și tinerilor cu autism din regiunea de sud-est a României.
Desfășurat și la această ediție pe Faleza Dunării, evenimentul își propune să aducă împreună alergători profesioniști și amatori, echipe corporate, familii, copii, voluntari și susținători ai cauzei, într-un demers prin care performanța sportivă se îmbină cu responsabilitatea civică și solidaritatea comunitară.
Fondurile obținute în cadrul evenimentului vor contribui la dezvoltarea „Căsuței cu Super Eroi”, un proiect strategic al APCA Galați, conceput pentru a răspunde nevoii tot mai mari de servicii integrate de recuperare destinate copiilor și tinerilor cu autism. Centrul va reuni servicii terapeutice, educaționale și de sprijin pentru familii, oferind acces la intervenții specializate într-o regiune în care cererea pentru astfel de servicii este în continuă creștere, afirmă organizatorii.
„Ultramaraton Galați 24 a fost, este și va rămâne, înainte de toate, despre oameni. Despre inimi care bat împreună în ritmul faptelor bune. Despre o comunitate care a ales să aprindă speranța acolo unde este cea mai mare nevoie de ea. În fiecare an, sute de oameni aleg să transforme un pas, un kilometru sau 24 de ore de efort într-o investiție în viitorul copiilor și tinerilor cu autism. Pentru mulți dintre ei, recuperarea nu înseamnă o etapă de câteva luni, ci o luptă dusă zi de zi, uneori o viață întreagă. Această energie colectivă ne apropie, pas cu pas, de visul numit "Căsuța cu Super Eroi" – locul în care speranța prinde contur, iar fiecare copil și tânăr primește șansa de a-și descoperi propriul potențial”, afirmă Nicoleta Lupoae, președinte APCA Galați.
Conform organizatorilor, ediția din acest an propune un program dedicat tuturor categoriilor de participanți, incluzând probe de alergare individuală și pe echipe, curse pentru copii, provocări pe apă, prin probele de caiac, precum și numeroase activități destinate întregii familii. Pe parcursul celor două zile, Faleza Dunării va deveni un spațiu al comunității, animat de momente artistice, demonstrații sportive, ateliere interactive pentru copii și părinți, zone recreative, invitați speciali și surprize pregătite de organizatori.
Ca la fiecare ediție, agenda evenimentului va aduce noutăți și experiențe menite să transforme Ultramaraton Galați 24 într-o sărbătoare a solidarității, a sportului și a implicării comunitare. În același timp, organizatorii își propun să consolideze implicarea companiilor și a instituțiilor publice, încurajând participarea acestora prin echipe proprii și inițiative de responsabilitate socială. Programul ediției 2026 va include și lansarea unor proiecte de referință ale APCA, precum WINGS, prezentate în cadrul unei conferințe dedicate.
Organizatorii invită întreaga comunitate să ia parte la eveniment, fie în calitate de participant, voluntar, partener sau susținător, contribuind astfel la dezvoltarea unui proiect care va avea un impact direct asupra generațiilor viitoare de copii și tineri cu dizabilități.
Înscrierile se fac accesând linkul https://my-run.ro/race-pay/?contestId=322.
Detalii pot fi obținute la numerele de telefon 0743.042.662 și 0748.655.132, precum și la adresa de e-mail Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea..

