Sute de sinistraţi din Cudalbi primesc asistenţă tehnică specializată în construcţii din partea Habitat for Humanity

Sute de sinistraţi din Cudalbi primesc asistenţă tehnică specializată în construcţii din partea Habitat for Humanity
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Nu mai puţin de 410 familii din comuna Cudalbi, afectate grav de inundaţiile din luna septembrie, primesc asistenţă tehnică specializată în construcţii de la Habitat for Humanity România, încă din luna octombrie. „Până în acest moment, din cele 410 locuinţe propuse pentru a intra în proiect, colegii noştri de la Habitat for Humanity Comăneşti au evaluat 370 de locuinţe, au făcut 155 de antemăsurători (au măsurat suprafeţele distruse pentru a putea face devizele cu necesarul de materiale şi lucrări pentru fiecare familie în parte), au făcut 85 de devize şi o distribuţie de materiale”, a precizat Mihaela Apetri, communication manager Habitat for Humanity România.

În urma campaniei de informare şi a apelului către companii de a ajuta familiile din Cudalbi, compania Casa Lebăda din Iaşi s-a alăturat echipei Habitat şi a făcut donaţii de materiale în valoare de peste 13.150 de lei. „Trebuie să punem umărul chiar dacă nici noi nu stăm pe roze. Şi la noi situaţia este grea, dar acolo este disperare. O să renunţăm la o primă de Crăciun, o să mai tăiem de pe unde putem. Aceasta a fost voinţa unanimă a colectivului de la Casa Lebăda”, a declarat Lucreţia Carrier, general manager Casa Lebăda. Compania ieşeană a donat, printre altele, familiilor sinistrate vopsea şi amorsă. „Dorim să mulţumim colegilor şi voluntarilor noştri implicaţi în acest proiect, dar şi companiei Casa Lebăda, care a venit cu o donaţie semnificativă de vopsea, amorsă, chit, grund şi diluant, materiale extrem de importante pentru aceste familii atât de afectate de inundaţiile din luna septembrie. În continuare, avem nevoie de ajutor pentru a asista aceste familii, prin urmare facem din nou apel către toţi cei care doresc să contribuie, redând speranţa acestor familii”, a transmis Gabi Pascal, Program Manager Răspuns la Dezastre, Habitat for Humanity România.

Prin programul de Răspuns la Dezastre, Habitat for Humanity România a asistat din 2005 până în prezent 2.247 de familii din judeţele Argeş, Bacău, Botoşani, Brăila, Dolj, Galaţi, Gorj, Neamţ, Prahova şi Vrancea, iar, în prezent, derulează programul “Protejează-ţi căminul, pregăteşte-ţi comunitatea!” - un proiect de gestiune participativă a riscurilor de dezastre în comunităţi vulnerabile, care se va derula timp de şase luni şi va avea 2.500 de beneficiari, program realizat în parteneriat cu Petrom. Habitat for Humanity este o organizaţie non-profit, a cărei misiune este să elimine lipsa de adăpost şi locuirea precară a persoanelor din întreaga lume. La nivel global, Habitat for Humanity a construit şi reabilitat peste 600.000 de locuinţe pentru trei milioane de persoane din 80 de ţări de pe întreg globul. Habitat for Humanity România (Habitat pentru Umanitate) a ajutat, până în acest moment, peste 4.000 de familii prin programele desfăşurate în ţară, prin intermediul celor 7 filiale active ale sale din judeţele: Bihor, Cluj, Bacău, Dolj, Argeş, Prahova şi Suceava.

Citit 1380 ori Ultima modificare Joi, 21 Noiembrie 2013 14:22

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.