ŞCOLILE DE ŞOFERI, mai SCUMPE cu până la 30 la sută de la 1 iulie

ŞCOLILE DE ŞOFERI, mai SCUMPE cu până la 30 la sută de la 1 iulie
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Veste proastă pentru cei care vor să facă şcoala de şoferi. De luna viitoare, preţurile de şcolarizare ar putea creşte cu până la 30 la sută, din cauza unor schimbări legislative care intervin de la 1 iulie.

De la 1 iulie, instructorii şcolilor de şoferi nu vor avea voie să facă mai mult de 210 ore pe lună, relatează revistamiscarea.ro. Asta înseamnă o medie de zece ore pe zi, timp de cinci zile pe săptămână, adică mult mai putin decât muncesc acum când îi şcolesc pe elevi inclusiv sâmbăta şi duminica. În aceste condiţii, şcolile de şoferi se văd nevoite să suplimenteze personalul şi să majoreze tarifele.

Pe lângă faptul că vor plăti mai mult ca să înveţe să conducă, viitorii cursanţi vor mai avea o problemă. Orele de ieşire la stradă trebuie stabilite cu precizie. Noile reglementări sunt impuse de Autoritatea Rutieră Română care vrea să ştie cu exactitate în ce perioadă şi câte ore de practică fac în timpul şcolii viitorii şoferi.

Citit 1555 ori Ultima modificare Joi, 12 Iunie 2014 14:38

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.