Sexul nu are vârstă, experienţele intime fiind la fel de plăcute la bătrâneţe precum în anii tinereţii. Cu toate acestea, dorinţa şi plăcerea sexuală sunt diferite la adolescenţă, la maturitate şi la vârsta a treia
La fiecare vârstă, sexul ni se pare altfel, pentru că sexualitatea noastră evoluează în timp. Se înşală cine crede că, pe măsură ce înaintăm în vârstă, plăcerea din intimitate se diminuează şi că viaţa sexuală se sfârşeşte odată cu menopauza ori andropauza. Reputatul sexolog britanic Tracey Cox, autoare a 14 cărţi despre psihologia cuplului, descrie evoluţia vieţii sexuale odată cu înaintarea în vârstă.
În adolescenţă
Avantaje: totul se întâmplă pe „repede înainte“, lipsa de experienţă îşi spune cuvântul, dar primele atingeri, primul orgasm şi, mai ales, prima iubire, transformă sexul din adolescenţă în experienţe memorabile. În plus, hormonii sexuali sunt la cote maxime, aşa încât adolescenţii vor simţi totul foarte intens şi plăcut.
Dezavantaje: pierderea virginităţii nu este cea mai plăcută experienţă, mai ales în cazul fetelor. Prima experienţă sexuală poate fi o mare dezamăgire, cu atât mai mult cu cât majoritatea adolescenţilor au aşteptări mari de la ea.
La 20 de ani
Avantaje: dacă eşti singur/ă în jurul acestei vârste, te bucuri de avantajele unei vieţi libertine. „20 de ani este adesea vârsta la care trăieşti cele mai frumoase experienţe intime: sexul este grozav, iar partenerul este o persoană de care eşti îndrăgostit/ă.
Dezavantaje: dacă nu ai reuşit să găseşti o persoană specială, sexul ocazional nu va fi satisfăcător pe termen lung, pentru că este egoist.
La 30 de ani
Avantaje: aceasta este perioada în care te aşezi la casa ta şi vin pe lume copiii. Unele femei au o viaţă sexuală foarte intensă în timpul sarcinii, dar nimeni nu poate spune că, odată ce apar copiii în peisaj, mai au parte de sex de calitate.
Dezavantaje: cei care devin părinţi ajung să-şi piardă dorinţa de a iubi. În primii ani de la venirea pe lume a copiilor, viaţa sexuală nu este cea mai reuşită.
La 40 de ani
Avantaje: copiii nu mai au nevoie de la fel de multă atenţie din partea voastră. La această vârstă, multe cupluri îşi propun să-şi recupereze viaţa intimă de altădată şi redescoperă sexul din tinereţe.
Dezavantaje: o altă variantă ar fi ca amândoi să decideţi că este momentul să faceţi mai mult sex, dar nu unul cu celălalt. Acum poate apărea ceea ce poartă numele de „criza vârstei a doua“. O altă problemă cu sexul la această vârstă este că mai mult de jumătate din bărbaţii între 40 şi 70 de ani suferă de disfuncţie erectilă, mai mult sau mai puţin accentuată.
La 50 de ani
Avantaje: cu un partener potrivit şi o atitudine potrivită, viaţa sexuală poate fi foarte plăcută la această vârstă. În jur de 42 la sută din cuplurile cu vârste cuprinse între 45 şi 55 de ani şi căsătorite de cel puţin zece ani fac sex săptămânal.
Dezavantaje: menopauza le poate crea probleme femeilor. Nivelul de testosteron scade, ceea ce înseamnă că libidoul scade, greutatea creşte, apar bufeurile şi uscăciunea vaginală - suficiente motive pentru a pune punct vieţii intime.
La 60 de ani
Avantaje: spre surprinderea unora, mulţi vârstnici spun că sexul la vârsta a treia este cel mai satisfăcător din toate timpurile şi că acesta este momentul maturităţii sexuale.
Dezavantaje: problemele de sănătate sunt singurele care pot sta în calea unei vieţi sexuale împlinite, dar există soluţii chiar şi în aceste condiţii: perne şi alte obiecte pentru suport.
La 70 de ani şi după
Avantaje: sondajele arată că mulţi oameni ajunşi la această vârstă îşi apreciază viaţa intimă ca fiind „foarte satisfăcătoare“. Orgasmele nu mai sunt la fel ca altădată, dar sexul este mai lent, mai senzual şi cu multe atingeri şi îmbrăţişări.
Dezavantaje: nu aveţi prea multe opţiuni în materie de poziţii sexuale, dar aceasta nu înseamnă că nu mai puteţi avea o viaţă intimă plăcută.