Din 9 mai/ Transportul public în Galaţi, realizat doar de maxi-taxi?

Din 9 mai/ Transportul public în Galaţi, realizat doar de maxi-taxi?
Evaluaţi acest articol
(19 voturi)

În loc să fie complet eliminate sau măcar numărul să le fie redus simţitor, cele 170 de microbuze care circulă, în prezent, pe străzile oraşului ar putea ajunge, din data de 9 mai, să se ocupe singure de transportul public de persoane din municipiul Galaţi. Cum ar fi posibil aşa ceva? Simplu, aleşii locali au refuzat să semneze Studiul de oportunitate prin care i se atribuia direct, pentru 11 ani, realizarea serviciului de transport public local prin curse regulate unui singur operator - SC Transurb. Societatea ar fi devenit astfel operator unic pe reţeaua de trasee a municipiului Galaţi. Aleşii n-au vrut să audă nici de noua hartă a transportului public local, realizată de serviciul de specialitate din cadrul Primăriei, care cuprindea 29 de trasee de autobuz (acoperite de 96 de autobuze, dintre care 91 mari, cu 106 locuri/vehicul, şi cinci medii, cu 69 locuri/vehicul), două trasee de troleibuz (acoperite de zece trolee) şi zece trasee de tramvai (cu 35 de tramvaie).

Explicaţia oficială nu a fost legată de grija faţă de viitorul operatorilor privaţi, ci de preocuparea pentru capacitatea Transurb. Concret, i s-a cerut operatorului local să renunţe cu totul la cursele convenţie prestate pentru ArcelorMittal şi Şantierul Naval Damen, pentru a se dedica exclusiv transportului local. Transurb a motivat că acestea sunt singurele venituri sigure ale companiei şi că nu poate renunţa la contracte decât în schimbul unor penalităţi pe care nu are cu ce să le plătească.

În aceste condiţii, aleşii iau în calcul ca, din 9 mai, transportul public să fie efectuat doar de operatorii privaţi, iar mijloacele Transurb să efectueze doar curse convenţie.

Mai multe amănunte aici.

Citit 14535 ori Ultima modificare Duminică, 03 Aprilie 2016 13:02

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.