Transurb susţine că are mai multe autobuze pe trasee

Transurb susţine că are mai multe autobuze pe trasee
Evaluaţi acest articol
(10 voturi)

Directorul general al Transurb SA, Genica Totolici, afirmă că, de la 1 septembrie, societatea publică de transport local a revenit la programul normal de funcţionare, cu mai multe autobuze şi troleibuze faţă de perioada verii: "Avem acum pe trasee 106 mijloace de transport la orele de vârf, autobuze şi troleibuze, faţă de 88 câte au fost până la 31 august, plus 29 de tramvaie".

Au apărut şi câteva noutăţi, chiar dacă tot... second-hand. Au fost introduse pe trasee, tot de la 1 septembrie, 15 autobuze care nu mai fuseseră folosite până acum, în locul altora mai vechi, care au fost retrase pe curse convenţie. "Sunt autobuze DAF, de 12 metri lungime, cu podea coborâtă. Sunt fabricate în 2003, au EURO 3, sunt OK din toate punctele de vedere şi au costat 20.000 de euro bucata", a completat Genica Totolici. Autobuzele din acest lot, model Wright Commander SB 200, au fost echipate cu geamuri cu deschidere laterală şi validatoare electronice noi pentru bilete.

Patru trasee prelungite până în Bariera Traian

Directorul general al Transurb spune că, tot din prima zi de toamnă calendaristică, patru trasee existente au fost prelungite până în Bariera Traian. Primul este traseul 18, care pleacă din Micro 13, trece pe la Ultimul Leu, Parcul CFR şi întoarce în Bariera Traian. Al doilea este traseul 23, spre Auchan, care trece pe la Selgros şi Complexul Delfinul, apoi în Micro 19, merge pe Oţelarilor, ajunge în Ţiglina I, de unde o ia pe Coşbuc spre Bariera Traian. Al treilea traseu prelungit este 27, care merge pe ruta Cartierul D.Cantemir - Micro 19 - Ţiglina I - Domnească - Parc CFR - Barieră, iar al patrulea, 28 (fostul traseu 63 de maxi-taxi), are ruta Micro 19 - str. Oltului - Complex Flora - Siderurgiştilor - str. 1 Decembrie - Aviaţiei - Bariera Traian, unde întoarce.

Nu în ultimul rând, Transurb continuă să facă angajări. Săptămâna trecută, 50 de persoane au susţinut interviuri şi proba practică.        

Citit 7456 ori Ultima modificare Luni, 09 Ianuarie 2023 21:55

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.