Cercetătorii de la „Ştiinţa Alimentelor”, premiaţi

Cercetătorii de la „Ştiinţa Alimentelor”, premiaţi
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Cadrele didactice de la Facultatea de Ştiinţa şi Ingineria Alimentelor din cadrul Universităţii „Dunărea de Jos” şi-au dovedit din nou prestigiul la nivel naţional şi nu numai.

O lucrare ştiinţifică realizată în colaborare de cei de la SIA a primit cea mai înaltă distincţie naţională. Este vorba despre „Alimente ecologice. Alimentele şi sănătatea”, publicată la Editura Academica, care a obţinut Premiul Academiei de Ştiinţe Agricole şi Silvice „Gheorghe Ionescu Şişeşti”.

Cartea nu este doar o lucrare ştiinţifică de mare valoare, ci şi un instrument mai mult decât necesar pentru cei care activează în domeniul alimentar.

„Pentru consumatori, alimentele ecologice sau organice reprezintă reîntoarcerea la valorile tradiţionale, promisiunea unei vieţi mai bune, echilibrul natural cu lumea înconjurătoare, o purificare morală şi afectivă a principiilor alimentare”.

„Atraşi de trendul acestui curent, un număr tot mai mare de consumatori se îndreaptă spre o alimentaţie de tip ecologic, ca unică soluţie pe termen lung pentru promovarea unei vieţi sănătoase”.

„Pentru cercetători şi specialişti agronomi, tehnologi, biotehnologi dar şi pentru economişti, alimentele ecologice reprezintă un domeniu complex, asociat cu multiple probleme, cu valenţe şi interacţiuni care necesită a fi dezbătute, studiate şi clarificate”.

„De aceea lucrarea publicată în Editura Academica, avându-l drept editor pe profesorul Miron Gheorghe Costin, prezintă abordări diverse ale unui subiect de mare actualitate, prin contribuţia unui colectiv format din numeroşi specialişti din cadrul Facultăţii de Ştiinţa şi Ingineria Alimentelor - Universitatea “Dunărea de Jos” din Galaţi, Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară Cluj Napoca şi de la Cornell University, SUA”, se arată în prezentarea cărţii.

În prefaţa lucrării, editorul afirmă că „lucrarea se doreşte un semnal privind situaţia alimentelor ecologice, pe plan european şi, evident, în ţara noastră, adresat factorilor responsabili care pot influenţa progresul într-un domeniu de stringentă actualitate”.

Din întreaga carte se desprinde caracterul complex şi interdisciplinar al conţinutului, iar colectivul de autori face ca apariţia lucrării să constituie, aşa cum susţine şi prof. dr. Gheorghe Sin, membru corespondent al Academiei Române, un „eveniment […] şi bogăţia de informaţii fundamentate ştiinţific, expuse într-un stil clar şi convingător conferă cărţii un caracter monografic”.

Colectivul de autori este format din: Gheorghe Miron Costin, Petru Alexe, Gabriela Bahrim, Iuliana Banu, Cezar Bichescu, Daniela Borda, Mircea Bulancea, Andrei Ciolac, Nicoleta Croitor, Traian Florea, Luminita Georgescu, Cornel Man, Carmen Moraru, Cătălin Moraru, Constantin Moraru, Gabriela Râpeanu, Rodica Segal, Silviu Stanciu şi Nicoleta Stănciuc.

Această lucrare reprezintă o recunoaştere a personalităţii prof. dr. ing. Gheorghe Miron Costin, căruia i s-au alăturat cu entuziasm şi competenţă mulţi dintre specialiştii industriei alimentare din România.

Citit 2043 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.