Căldură cu poticneli, pentru gălăţeni

Căldură cu poticneli, pentru gălăţeni
Evaluaţi acest articol
(6 voturi)

După mai multe zile în care Electrocentrale (CET) s-a confruntat cu o avarie majoră la una dintre magistralele principale, dar şi alte defecţiuni la instalaţiile pe care le deţine, iar Calorgal a avut, la rândul său, o serie de avarii la reţeaua de distribuţie a energiei termice, căldura ar putea ajunge, începând de astăzi, în apartamentele tuturor gălăţenilor branşaţi la sistemul centralizat de termoficare.

Ieri după-amiază erau repuse în funcţiune aproape 100 dintre cele 114 puncte termice, care deservesc cele peste 19.000 de apartamente racordate la sistemul public de termoficare. "În ultimele 24 de ore, cu sprijinul SC Electrocentrale Galaţi SA, echipele Calorgal au pus în funcţiune încă 24 de puncte termice. În următoarele ore, lucrăm pentru deschiderea celorlalte 18 puncte termice aflate în manevrele de pornire, pe măsură ce parametrii agentului termic furnizat de SC Electrocentrale Galaţi SA (82 de grade Celsius/ 1.300 de metri cubi debit) se vor propaga pe ultimii aproximativ şase kilometri din magistrala de termoficare", a anunţat, luni, în jurul prânzului, purtătorul de cuvânt al Calorgal, Mihai Costache.

Chiar dacă CET a reluat furnizarea de agent termic la 1 noiembrie, pentru prima dată după mulţi ani, iar gălăţenii ar fi trebuit să primească energie termică în cel mult două zile de la repornirea sistemului, se pare că reţelele vechi nu pot funcţiona fără poticneli.

Citit 3817 ori Ultima modificare Luni, 06 Noiembrie 2017 17:55

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.