Modificări în privința medicamentelor compensate

Marți, 11 Mai 2021 10:00 | Publicat în SĂNĂTATE
Un ordin emis recent de Ministerul Sănătății (MS) și de Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS) prevede aprobarea protocoalelor terapeutice necesare pentru prescrierea unor medicamente care sunt compensate. Odată cu intrarea în vigoare a acestor modificări, medicii pot opta pentru prescrierea unui produs biosimilar cu produsul biologic de referință. Astfel, spun oficialii, va crește accesul pacienților la tratamentele de care au nevoie. De asemenea, medicii nu vor mai fi ...
Aviaţia civilă elenă a anunţat luni ridicarea carantinei obligatorii de şapte zile, aflată în vigoare până acum în Grecia pentru turiştii care sunt "rezidenţi permanenţi în statele membre ale Uniunii Europene, Spaţiul Schengen, Marea Britanie, Statele Unite, Israel, Serbia şi Emiratele Arabe Unite", informează AFP. Carantina va fi ridicată pentru zborurile "ale căror pasageri au primit cele două doze de vaccin" sau care "sunt negativi la virus şi au un test negativ de depist ...
Combinatului siderurgic Liberty Galați nu va putea împrumuta certificatele de emisii de carbon de la combinatul Liberty Ostrava, un angajament în acest sens fiind luat de conducerea unității din Cehia, în urma unei întâlniri avute vineri, 16 aprilie, cu prim-ministrul Andrej Babis. "A existat intenția de a împrumuta aceste certificate de emisii, care sunt active ale companiei (din Ostrava - n.r.), unei unități-soră din România (combinatul siderurgic Liberty Galați - n.r.). Nu ne ...
UPDATE, 23 martie 2021. Un proiect de hotărâre privind acordarea distincției „Premiul Municipiului Galați” Spitalului de Boli Infecțioase "Sf. Cuv. Parascheva" și întregului personal a ajuns, spre dezbatere şi avizare, la comisiile Consiliului Local. Autorităţile încearcă să repare eroarea făcută luna trecută când, aşa cum aţi putut afla din ziarul "Viaţa liberă", au premiat personalul tuturor spitalelor din municipiul Galaţi, dar au uitat tocmai de instituţia care tr ...

Protestele Cartel ALFA, fără reacție din partea autorităților

Marți, 23 Februarie 2021 00:02 | Publicat în SOCIETATE
Peste 100 de membri gălățeni ai Confederației Naționale Sindicale Cartel ALFA au pichetat, luni dimineață, 22 februarie 2021, sediul Prefecturii gălățene, a doua astfel de acțiune de protest în decurs de mai puțin de o lună. "În campanie promiteți, după vot omiteți!" și "Vrem dialog social real, nu mimat!" sunt doar două dintre lozincile care au fost fluturate de sindicaliști pe durata protestului de ieri. La acțiune au participat toate sindicatele locale afiliate la Carte ...
Sâmbătă, 16 ianuarie, în jurul orei 18.00, la intersecția străzilor Portului şi Navelor, a avut loc un accident rutier. Mai exact, o mașină a intrat cu viteză în stâlpul de electricitate aflat în intersecție, distrugându-l în totalitate. Acesta a rămas atârnat, fiind ținut în picioare doar de cablurile cu care este legat de ceilalți stâlpi de beton din zonă.Pentru că stâlpul reprezintă un pericol major pentru pietoni și autovehicule, a fost anunţat Inspectoratul pentr ...
Chiar dacă, începând de astăzi, meteorologii ne promit temperaturi pozitive, am fost curioşi să aflăm cât de pregătită este Primăria Galaţi să facă faţă iernii. „Primăria municipiului Galați poate interveni pentru combaterea efectelor fenomenelor meteo specifice sezonului de iarnă cu 29 de utilaje (proprii) și 178 de utilaje (închiriate)”, ne-a comunicat Biroul de presă al administraţiei locale. Este vorba despre autosărărițe, tractoare cu lamă și perie, încărc ...

Franţa - Moschei inspectate de autorităţi

Vineri, 04 Decembrie 2020 02:00 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Ministrul de interne Gerald Darmanin a anunţat că 76 de moschei din toată Franţa vor fi inspectate, într-o acţiune împotriva a ceea ce oficialul francez a calificat drept "separatism", informează dpa. Unele din moschei ar putea fi închise. Guvernul francez planifică de mult o lege împotriva separatismului, care este de fapt îndreptată împotriva islamismului radical. Proiectul de lege solicită acţiuni drastice în privinţa şcolarizării la domiciliu şi eliminarea treptată a im ...

Cum furi viitorul unei întregi generații?

Marți, 10 Noiembrie 2020 00:00 | Publicat în EDITORIAL
Fac parte dintre persoanele care au mers la școală aproape imediat după Revoluția din decembrie 1989. În anii de gimnaziu, apoi în liceu, dar și pe timpul facultății, o exprimare apărea aproape obsesiv în limbajul dascălilor: generație de sacrificiu. Mă uit acum spre situația în care se află copiii din România de azi și pe buze îmi vine aceeași veche sintagmă: generație de sacrificiu. Pentru că, da, după trei decenii în care tarele vechiului sistem comunist continuă s ...

Cum să ascunzi COVID-ul sub preş

Marți, 03 Noiembrie 2020 00:00 | Publicat în EDITORIAL
Cifrele COVID-19 raportate în weekend de autorităţile gălăţene sunt extrem de îngrijorătoare. Concret, am avut în ultimele trei zile ale săptămânii trecute, aproape 300 de noi cazuri de îmbolnăvire. Iar datele de duminică sunt de-a dreptul bulversante: 137 de confirmări, din numai 185 de teste, adică o rată de pozitivare de aproape 75 la sută. Şi, totuşi, în ierarhia naţională stăm bine, ba chiar foarte bine, situându-ne undeva spre locul 30. Abia am atins o incidenţă ...
Pagina 1 din 18