Bani pentru 650.000 de elevi și preșcolari

Miercuri, 13 Noiembrie 2024 14:40 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Adrian Câciu, a anunțat miercuri că, începând cu data de 18 noiembrie 2024, peste 325 milioane de lei vor fi virate pe cardurile educaționale pentru preșcolarii și elevii care au nevoie de acest sprijin. Tichetele, în valoare de 500 de lei, sunt menite să reducă riscul de abandon școlar și să îmbunătățească accesul la educație și servicii sociale pentru copiii dezavantajați. Acestea pot fi folosite pentru cumpărarea de rec ...

Matematica milioanelor de euro din PNRR

Miercuri, 16 Octombrie 2024 17:40 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Adrian Câciu (foto), a precizat că valoarea totală a plăţii parţiale pe care România o va primi din cererea numărul 3 din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) este de 2,7 miliarde de euro. El a explicat că România a încasat deja 649 milioane de euro, reprezentând prefinanţarea. Ministrul a declarat că suma suspendată de Comisia Europeană în domeniul Transporturi este de 79 milioane de euro, potrivit News.ro. Ad ...

Vouchere de 10.000 de euro pentru persoane vulnerabile

Miercuri, 02 Octombrie 2024 16:00 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Adrian Câciu, a anunțat că pe 25 octombrie se va deschide apelul pentru proiectul care vizează instalarea de panouri fotovoltaice și capacități de stocare pentru persoanele vulnerabile. „Vom demara înscrierile în programul RePowerEU pentru persoanele vulnerabile pentru montarea de panouri fotovoltaice și capacități de stocare la un nivel de 3 KW net din perspectiva capacităților de captare a energiei electrice, de panouri fotovol ...

O nouă tranșă de 250 de lei pe cardurile de alimente

Duminică, 14 Aprilie 2024 17:02 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
A început încărcarea cardurilor pentru alimente cu o nouă tranşă de 250 de lei, pentru un număr de aproximativ 2,6 milioane beneficiari eligibili, a anunţat, duminică, ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Adrian Câciu, citat de Agerpres. "Procesul de încărcare a cardurilor se va desfăşura până pe 25 aprilie 2024", a scris Câciu, pe pagina sa de Facebook. Conform Agerpres, beneficiarii acestui sprijin acordat de Guvern sunt: persoanele - copii şi adulţi - încadra ...

O nouă linie de finanțare pentru IMM-uri

Duminică, 17 Martie 2024 15:40 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Adrian Câciu, anunță fonduri de ️400 de milioane de euro disponibile pentru IMM-uri, pe o nouă linie de finanțare, începând cu trimestrul doi al acestui an. În urma negocierilor purtate cu Comisia Europeană, Câciu spune că a obținut acordul finanțării din bani europeni a programului Start Up Nation - ediția 2024, prin Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului. "Am atins în acest fel două obiective: finanțarea St ...

Rambursări de 900 milioane de euro din fonduri europene

Duminică, 01 Octombrie 2023 14:17 | Publicat în Regional
Declaraţii de cheltuieli pentru rambursarea a 900 de milioane de euro de către Comisia Europeană au fost transmise în ultimele zile, iar aceşti bani vor ajunge la beneficiari în scurt timp, a anunţat ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Adrian Câciu. Ministerul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, prin Autoritatea de Management pentru Programul Operaţional Regional (POR) şi Autoritatea de Management pentru Programul Operaţional Capital Uman (POCU), a transmis Autori ...

Cardurile sociale au fost alimentate pe luna august

Vineri, 18 August 2023 13:26 | Publicat în SOCIETATE
Premierul Marcel Ciolacu a declarat vineri că o veste bună vine de la Ministerul Fondurilor Europene, și anume că toate cardurile sociale au fost încărcate cu sumele pentru alimente aferente tranșei pe luna august. Este vorba despre 2,4 milioane de români care au primit un sprijin de 250 de lei din partea statului, relatează Mediafax. Potrivit premierului, în acest moment există o diferență de 90.000 de beneficiari eligibili și, imediat după ce vor fi emise cardurile pentru acest ...