O nouă tranșă de 250 de lei pe cardurile de alimente

O nouă tranșă de 250 de lei pe cardurile de alimente
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

A început încărcarea cardurilor pentru alimente cu o nouă tranşă de 250 de lei, pentru un număr de aproximativ 2,6 milioane beneficiari eligibili, a anunţat, duminică, ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Adrian Câciu, citat de Agerpres. "Procesul de încărcare a cardurilor se va desfăşura până pe 25 aprilie 2024", a scris Câciu, pe pagina sa de Facebook.

Conform Agerpres, beneficiarii acestui sprijin acordat de Guvern sunt: persoanele - copii şi adulţi - încadrate în grad de handicap grav, accentuat sau mediu, ale căror venituri lunare proprii realizate sunt mai mici sau egale cu 2.000 lei; familiile cu cel puţin doi copii în întreţinere ale căror venituri lunare realizate pe membru de familie sunt mai mici sau egale cu 675 lei; familiile monoparentale ale căror venituri lunare realizate pe membru de familie sunt mai mici sau egale cu 675 lei; familiile şi persoanele singure care au stabilit dreptul la ajutorul de incluziune, în condiţiile Legii nr. 196/2016 privind venitul minim de incluziune, cu modificările şi completările ulterioare; pensionarii sistemului public de pensii, pensionarii aflaţi în evidenţa caselor de pensii sectoriale şi beneficiarii de drepturi acordate în baza legilor cu caracter special, plătite de casele teritoriale de pensii/casele de pensii sectoriale, ale căror venituri lunare realizate sunt mai mici sau egale cu 2.000 de lei; persoanele fără adăpost, astfel cum acestea sunt reglementate potrivit prevederilor legale în vigoare.

Cardurile pot fi utilizate pentru alimente sau pentru mese calde, a subliniat ministrul.

Citit 760 ori Ultima modificare Duminică, 14 Aprilie 2024 17:03

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conţinutul mesajelor pe care le postează şi îşi asumă toate consecinţele.

ATENTIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare, iar autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidenţialitate conform regulamentului GDPR (General Data Protection Regulation) şi cu Termeni si condițiile de utilizare ale site-ului www.viata-libera.ro