Cinci premii pentru CNVA, la Olimpiada de germană

Vineri, 03 Aprilie 2026 16:30 | Publicat în EVENIMENT
„Trei Doamne și toate trei!”, așa se poate rezuma povestea elevelor de la Colegiul Naţional "Vasile Alecsandri" (CNVA) premiate la faza națională a Olimpiadei de limba germană.  După mai multe zile petrecute la Suceava, unde s-a desfășurat competiţia națională, cele trei eleve s-au întors acasă cu cinci premii. Bianca Stoica, clasa a XI-a A, la nivelul B2, a obținut două premii: Premiul II la proba individuală și Premiul II la proba de proiecte; Daria Nicodim, clasa a XI ...

Ieftinire timidă a motorinei la pompă

Vineri, 03 Aprilie 2026 19:45 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Guvernul a aprobat vineri, 3 aprilie, într-o ședință extraordinară, o Ordonanță de Urgență care vizează reducerea prețului motorinei prin scăderea accizei. Măsura, anunțată de purtătoarea de cuvânt Ioana Dogioiu, prevede o reducere temporară de 30 de bani pe litru pentru motorina standard, valoarea totală a ieftinirii fiind de 36 de bani după aplicarea TVA. Decizia are ca scop principal combaterea inflației și sprijinirea sectorului de transporturi, într-un moment în care ...

Reorganizarea Romsilva, atacată în instanță

Vineri, 03 Aprilie 2026 17:45 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Federația Sindicatelor Silva a depus joi, 2 aprilie, la Curtea de Apel București, o cerere de suspendare a Hotărârii de Guvern nr. 123/2026, care vizează reforma Regiei Naționale a Pădurilor - Romsilva. Reprezentanții angajaților susțin că actul normativ a fost adoptat prin încălcarea gravă a procedurilor legale, a transparenței decizionale și a normelor privind dialogul social, scrie Mediafax. Conform sindicaliștilor, proiectul a suferit modificări arbitrare de-a lungul proce ...
Autoritățile române pregătesc în aceste zile aducerea în țară, în condiții de maximă siguranță, a tezaurului dacic furat și recuperat recent în Olanda. Transportul obiectelor de o valoare inestimabilă va fi unul special, desfășurat sub stricta supraveghere a Jandarmeriei și a forțelor de ordine, pentru a elimina orice risc pe durata traseului internațional. Operațiunea vizează repatrierea celebrului coif de la Coțofenești și a două dintre cele trei brățări dacice ca ...
Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a lansat o propunere inedită în spațiul public după decizia instanței din Bruxelles, care obligă România la plata a 600 milioane de euro către gigantul Pfizer. Oficialul analizează posibilitatea ca sumele datorate pentru dozele de vaccin anti-COVID neutilizate să nu fie achitate ca o simplă amendă, ci să fie convertite în investiții concrete pentru sistemul medical românesc, informează Digi24. Într-un mesaj publicat pe rețelele soc ...
De Florii și în perioada Paștelui Catolic, peste 150 de jandarmi și aproximativ 200 de polițiști gălățeni vor fi zilnic la datorie, pentru a asigura liniștea și siguranța publică în municipiu și județ. Echipajele vor acționa atât independent, cât și în patrule mixte poliție - jandarmerie, cu prioritate în zonele aglomerate și în jurul lăcașurilor de cult, fiind pregătite să intervină rapid dacă situația o impune. Principalele atribuții ale forțelor de ordine vo ...
Este anchetă la Tecuci după ce mamele a două eleve s-au dus cu copilele de mână la Poliție și l-au reclamat pe un profesor de engleză de agresiune sexuală. Gesturile care l-au adus pe dascăl în ipostaza de inculpat ar fi constat în atingeri pe picioare, după cum ar fi recunoscut adolescentele. Faptele de care este acuzat cadrul didactic care predă la școala din Gohor s-ar fi petrecut la finele lunii trecute, dar și mai demult, una dintre elevele reclamante venind în fața poli ...
Nici nu s-au stins bine ecourile decoraţiunilor de Crăciun că Grădina Publică s-a gătit de Paște. Ca o doamnă din provincie, care vrea cu orice preț să fie în rândul lumii, Grădina și-a scos de la naftalină diversele zorzoane, plasticuri și paiete. Totul trebuie să sclipească, să fie remarcat, să fure ochiul trecătorului, care, amețit de atâta sclipici, ar trebui să uite de realitatea de sub picioare.  Ceea ce par să ignore edilii este un adevăr simplu: natura este c ...
HANDBAL. La Rm. Vâlcea au loc în acest weekend meciurile turneului final al ”Selecționatei Regiunilor”. Galațiul este prezent cu patru jucătoare și antrenoarea Sanda Asandei (de la CSM). Participă junioare de 17-18 ani din întreaga țară, calificate în faza pe regiune. Cele patru junioare sunt: Maya Darie, Sofia Bălan, Alexia Bucner și Diana Mușat. BASCHET. CSM Galați a pierdut la limită, scor 88-90, meciul de joi seară, de pe teren propriu, cu CSM Petrolul Ploiești, din Li ...
Vom încheia, astăzi, frumoasa poveste a marilor pugiliști gălățeni care au reprezentat România la cel mai înalt nivel. Este o istorie extraordinară, construită de sportivi minunați, care cu siguranță nu se va opri aici. Cotidianul „Viața liberă” este partenerul media al evenimentului Glorii Sportive Gălățene, care va avea loc în data de 5 iunie.Maestrul Felix Păun și „Școala de campioni” de la Pechea Povestea începe cu mult timp în urmă, când un tânăr din ju ...
Pagina 1 din 175