Un grup de copii din Galați a trecut prin senzații tari duminică după-amiază, după ce drumul i s-a intersectat cu cel al unui șarpe imens, ieșit din vegetația din zona Uzinei de Apă.
Puștii ieșiți la plimbare cu bicicletele, s-au speriat zdravăn după ce unul dintre ei a observat, în mijlocul străzii, un șarpe imens, de peste doi metri. A dat alarma și toți copiii au fugit care încotro, înainte să dea peste ”plimbărețul” neașteptat și imprevizibil. Un martor din mulțimea aflată la acea oră pe stradă a sunat la 112.
”Întregul grup s-a îndepărtat de zonă pentru a cere ajutorul autorităților. Având în vedere că segmentul de drum este o zonă intens circulată de pietoni, la fața locului a fost trimis un echipaj de jandarmerie.
Militarii au constatat că era vorba despre un șarpe de apă, o specie neveninoasă și inofensivă pentru om, deși lungimea specimenului era impresionantă, având aproximativ doi metri.
Reptila a fost ridicată în siguranță de pe trotuar și transportată 300 de metri mai jos, unde a fost eliberată pe malul Dunării”, au anunțat reprezentanții Jandarmeriei, care îi îndeamnă pe gălățeni să nu ezite să sune la 112 în momentul în care se întâlnesc cu astfel de viețuitoare.
Jandarmii dispun de ustensile adecvate și au pregătirea necesară capturării în siguranță a animalelor și le pot elibera într-un spațiu protejat fără a le pune în pericol pe ele sau pe oamenii care le pot manevra iresponsabil.

