Zona intrării în municipiul Galați, de lângă firma "Nalba", a fost curățată de gunoaie și deșeuri din plastic, de către întreg personalul Ocolului Silvic Hanu Conachi și 24 de voluntari. Acțiunea, desfășurată pe 14 aprilie, s-a înscris în cadrul proiectului "Curățăm România", lansat de Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, o acțiune de ecologizare a fondului forestier aflat în administrare. Din zona respectivă, "foarte agresată de o categorie a populației, în c ...
Primăria Cuca a organizat astăzi o acţiune de ecologizare în zone verzi din comună unde cetăţeni fără bun simţ şi respect pentru mediu aruncaseră tot felul de gunoaie. Cu sprijinul Şcolii Gimnaziale "Sfântu Gheorghe" din localitate, al conducerii acestei instituţii, al profesorilor şi al copiilor, începând cu cei mai mici, din clasa pregătitoare, s-a reuşit în timp record strângerea unei cantităţi impresionante de deşeuri. Nu mai puţin de 700 de saci au adunat volunta ...

Politici "verzi" în locul gazelor din Rusia

Joi, 07 Aprilie 2022 20:00 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Statele Uniunii Europene (UE) ar trebui să accelereze negocierile pentru un nou set de politici destinate combaterii schimbărilor climatice şi să vină cu obiective mai ambiţioase, în ideea de a putea renunţa cât mai rapid posibil la combustibilii fosili din Rusia, susţin 11 ţări membre UE, transmite Reuters. Rusia furnizează 40 la sută din necesarul de gaze al Europei. Statele semnatare susţin că urgenţa de a înlocui gazele livrate de Rusia cu gaze din alte surse trebuie să ev ...
Agenția Fondului pentru Mediu (AFM) a anunțat că unitățile administrativ-teritoriale (UAT), subdiviziunile administrativ-teritoriale și asociaţiile de dezvoltare intercomunitară (ADI) se pot înscrie în Programul privind ecologizarea zonelor afectate de deșeuri ”Curățăm România”. Suma alocată sesiunii de finanțare este de 27 milioane lei, iar maximul care poate fi acordat de AFM se stabilește în funcție de numărul locuitorilor la nivelul UAT solicitante sau, în cazul în ...
Autoritățile de mediu au emis acordul pentru închiderea haldei de zgură a Combinatului Siderurgic Liberty Galați, precum și pentru stabilizarea malului drept al acesteia, în scopul protejării cursului de apă Mălina. Până în 2023, Liberty Steel Group va investi mai mult de 2,5 milioane de euro în cele două proiecte, care vor crea condițiile necesare instalării capacităților prevăzute de producere a energiei regenerabile. Chiar dacă închiderea efectivă a haldei de zgură ar ...
Patru acțiuni de strângere a gunoaielor aruncate în spațiile publice au avut loc, sâmbătă, 18 septembrie, în municipiul Galați și în comuna Umbrărești. Voluntarii au reușit să adune sute de saci cu deșeuri. Acțiuni similare s-au desfășurat în mai multe județe, toate sub sigla ”Let`s do it, Romania!" Canapele, saltele, cauciucuri și grile de mașină, mochete, covoare, haine, jucării, încălțăminte, oale și tigăi. Nu facem o trecere în revistă a produselor dintr-u ...

Circa 6,5 tone de deșeuri, colectate din Olt

Luni, 13 Septembrie 2021 17:10 | Publicat în ŞTIRI NAŢIONALE
Aproximativ 6,5 tone de deşeuri, dintre care jumătate din plastic, au fost colectate în cadrul acţiunii "Oltul cu apele curate", organizate la sfârşitul săptămânii trecute de Fundaţia Comunitară Covasna şi Asociaţia MaiMultVerde. Acţiunea de ecologizare s-a desfăşurat pe tronsonul Bălan, judeţul Harghita - Ilieni, judeţul Covasna, de la izvorul Oltului până la intrarea în judeţul Braşov, iar la aceasta au participat aproximativ 350 de voluntari din 18 localităţi. Cu spr ...
Scandalul păsărilor moarte de la Ivești se îndreaptă către un deznodământ firesc și, așteptat, pe undeva. În urma verificărilor efectuate, Garda de Mediu a dispus ecologizarea terenului infestat în cel mai scurt timp cu putință și predarea amplasamentului către firme autorizate în acest sens, ulterior urmând a fi necesare analize ale solului. Totodată, conform comisarului-șef al Gărzii de Mediu Galați, Marian Daniel Mocanu, operatorul economic Vanbet SRL a fost sancționat ...

Ecologizarea pe Faleza Dunării

Vineri, 19 Martie 2021 10:30 | Publicat în SOCIETATE
Cum pe 14 martie este Ziua Internaţională a Râurilor, iar pe 22 martie - Ziua Mondială a Apelor, cei care îşi doresc să se implice pentru a păstra Dunărea curată sunt aşteptaţi sâmbătă, la ora 10,00, la Foişor, pentru a ecologiza zona Falezei. "Avem și scrumiere de buzunar de oferit. Puteți aduce la voi un pet sau un borcan în care să strângeți mucurile de țigară", spun organizatorii de la Asociația Mai Mult Verde și Lidl România, care fac un apel la i ...
Principalele soluţii tehnice pentru închiderea definitivă a haldei de zgură a Liberty Galaţi au fost prezentate în cadrul unei dezbateri publice organizate de conducerea combinatului siderurgic şi Agenţia de Protecţia Mediului (APM) Galaţi. De asemenea, în acelaşi context, au fost prezentate studiile privind stabilizarea malului drept al cursului de apă Mălina, din extravilanul comunei Şendreni. Potrivit experţilor din cadrul ISPE Bucureşti, cei care au derulat din 2018 până ...
Pagina 2 din 7