Nici nu s-a „răcit” bine minivacanța de opt zile de la trecerea dintre ani, de care au profitat cel mai mult angajații instituțiilor bugetare, că deja se apropie altele.
E drept, nu la fel de mari ca aceea menționată înainte, când Crăciunul și Revelionul, „ajutate” de Bobotează și de Sf. Ion, au dus zilele libere până pe 8 ianuarie. În vreme ce angajații din privat au muncit, unii dintre ei, chiar din 1 ianuarie (vezi sectoarele cu foc continuu, de exemplu, transporturi ...
Angajații din România vor beneficia, acolo unde programul de lucru și natura activității permit acest lucru, de o nouă minivacanță la sfârșitul acestei săptămâni.
Vineri, 24 ianuarie, când se sărbătorește Ziua Unirii Principatelor, este zi liberă legală și poate fi legată de sâmbăta și duminica ce urmează. Angajatorii ai căror salariați vor lucra pe 24 ianuarie (comerț, transport, farmacii etc.) sunt obligați să le acorde acestora compensații.Următoarea minivacan ...
Milioane de salariați vor avea parte de o nouă minivacanță în această lună, însă de „numai” trei zile.
De ea vor profita în special angajații la stat, dar și o parte din cei din mediul privat, acolo unde este posibil. Concret, 24 Ianuarie, Ziua Unirii Principatelor, este zi liberă legală și poate fi unită cu sâmbătă și duminica ce o urmează, într-o minivacanța de trei zile. Timp suficient să te înghesui cu mașina pe Valea Prahovei. Apoi, din nou la treabă, pentru ...
Gălățenii au încins firul la 112 în prima săptămână a anului
Joi, 09 Ianuarie 2025 10:00 | Publicat în Regional
Peste 300 de apeluri la 112 au pus în mișcare de urgență echipajele de intervenție ale Poliției și Jandarmeriei în perioada 1-7 ianuarie, problemele invocate de gălățeni fiind variate, de la scandaluri, la furturi și tulburarea ordinii și liniștii publice. Oamenii legii au dat aproape 800 de amenzi și au constatat zeci de infracțiuni, în mare parte la regimul circulației.
Sute de polițiști și jandarmi au fost la datorie în minivacanța prelungită, în care majoritatea g ...
Sute de poliţişti, jandarmi şi pompieri au asigurat ordinea în stradă de Sf. Maria
Luni, 19 August 2024 18:00 | Publicat în Regional
Gălățenii s-au distrat în voie în minivacanța prilejuită de Sf. Maria, care s-a încheiat fără incidente majore
La acest lucru a contribuit şi faptul că numărul polițiștilor care au fost în stradă în perioada 15-18 august a fost mult mai mare decât de obicei. Structurile Ministerului Afacerilor Interne au acționat, cu efective mărite, pentru menținerea unui climat de siguranță la nivelul județului Galați. În perioada menționată, zilnic, aproximativ 200 de polițișt ...
Sute de polițiști și jandarmi, alertați în minivacanță
Miercuri, 14 August 2024 17:00 | Publicat în Regional
Peste 400 de polițiști și jandarmi vor fi prezenți zilnic, pe perioada minivacanței de patru zile care începe joi și se va termina duminică, 18 august. Forțele de ordine sunt mobilizate la numeroase manifestări religioase, sportive și artistice, dar avertizează că vor da curs tuturor sesizărilor care vizează evenimente neprevăzute.
Minivacanța prilejuită de sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului pune la încercare structurile de ordine publică din Galați. Ziua Marinei de pe ...
Sfârșitul acestei săptămâni coincide cu o nouă minivacanță de patru zile pentru bugetari. Adormirea Maicii Domnului, serbată anual pe 15 august, pică joi. Este zi liberă legală, sărbătoare stabilită prin Codul muncii, în care nu se lucrează nici la stat, nici la privat (acolo unde fluxul de producție sau specificul activității permit acest lucru). Pentru bugetari, Guvernul a dat zi liberă și pe 16 august, vineri, astfel că aceștia au la dispoziție o nouă minivacanță d ...
Marți, la prânz, s-au format coloane de mașini la intrarea în București și pe drumul dintre Brașov și Ploiești. Pe A1 București - Pitești se formase o coloană de autovehicule la intrarea în Capitală, pe o distanță de 6 kilometri. Pe DN 1 Ploiești - Brașov s-a format o coloană de autovehicule de aproximativ 5 kilometri, pe sensul de coborâre către Ploiești, între Azuga și Bușteni. La urcare se circula ușor îngreunat în Comarnic, însă fără probleme majore, iar condi ...
Unde putem face grătar, în jurul Galațiului, de 1 Mai şi Paşte
Marți, 30 Aprilie 2024 17:00 | Publicat în Prima Pagina
Am intrat deja în minivacanţa prilejuită de 1 Mai şi Paşte, iar vremea caldă este perfectă pentru un grătar în aer liber. Fie că preferați spații verzi întinse sau zone amenajate cu foișoare și grătare, județul Galați oferă o varietate de opțiuni pentru a petrece o zi relaxantă alături de familie și prieteni.Pădurea Gârboavele. Un spațiu generos situat la marginea orașului, ideal pentru cei care doresc să se bucure de natură. Aici veți găsi numeroase grătare amena ...
Peste jumătate dintre "stranieri" nu vor petrece sărbătorile alături de copiii lor
Luni, 29 Aprilie 2024 19:27 | Publicat în DIASPORA
Peste jumătate dintre părinţii care au plecat din România pentru a munci în străinătate nu vor veni în ţară, anul acesta, pentru a petrece sărbătorile de Paşte alături de copiii lor rămaşi acasă, arată datele furnizate de organizaţia "Salvaţi Copiii" România.
"Mai mult de jumătate - 55% - dintre părinţii care lucrează peste graniţă nu vor petrece sărbătorile pascale în ţară, alături de copiii lor, în vreme ce 39% spun că vor veni acasă pentru Paşte, iar ...