"Câţi tei sunt plantaţi în Piaţeta Florilor de Tei?", a fost întrebarea pe care gălăţenii ne-au adresat-o cu insistenţă când am scris că lucrările de amenajare a acestui obiectiv, pe terenul viran rămas după demolarea scheletului Arenei de Box, se apropie de final. Între timp, conform Primăriei, lucrările s-au încheiat şi urmează recepţia. "Spaţiile verzi sunt prea mici în comparaţie cu zona pavată cu granit", este unul dintre reproşurile pe care gălăţenii le tot ...
Nu mai puţin de 40 de frasini şi 25 de pini încearcă să prindă rădăcini la Spicu, copăceii fiind recent plantaţi în cadrul proiectului de modernizare a zonei centrale a oraşului. Primăria Galaţi afirmă că aproximativ 2.000 de noi arbori ar urma să fie plantaţi în diferite zone ale oraşului, în cadrul unei ample campanii pe care o derulează. Conform administraţiei locale, un lot de 1.300 de arbori provine de la Direcţia Silvică, fiind vorba despre diferite specii, respec ...
„În spatele A-urilor din Ţiglina I se taie de zor copaci!” – „În cursul acestei dimineţi, am fost abordat de un locatar din zona blocurilor A7-A8 din Ţiglina I care mi-a semnalat tăierile masive de arbori din spatele acestei zone” - „Ce se întâmplă în Galaţi se taie arborii pentru a fi înlocuiţi cu beton?! Ambiţiile administraţiei locale de a construi o şosea între blocuri cu riscul tăierii copacilor”, sunt doar câteva dintre postările care au înfierbântat, ie ...
Gălăţenii care au trecut în această săptămână pe lângă Parcul "Eminescu" au putut vedea, prin gard, pe marginea aleilor amenajate, nişte copăcei care păreau proaspăt plantaţi, dar şi o plantă ornamentală înflorită în imediata vecinătate a "Haremului" - construcţia ridicată peste fostul WC public. La solicitarea noastră, Biroul de Presă al Primăriei municipiului Galaţi ne-a comunicat că în această perioadă se realizează plantări, etapă din cadrul lucrărilor ca ...
Echipa companiei Zipper, specializată în optimizarea și consolidarea fluxurilor de date și documente prin intermediul soluțiilor și serviciilor de automatizare, s-a implicat activ în organizarea și gestionarea unui alt tip de proiect, ce vizează soluționarea provocărilor de mediu. Membrii ei au demarat un proiect de responsabilitate socială, care a vizat plantarea de copaci în două locații: șantierul de împădurire „Balabanul” de la Cheia, județul Prahova, și la Dezmir, j ...
Frumoasa magnolie care, în fiecare primăvară, înflorea la intrarea din strada Domnească a Parcului "Mihai Eminescu" s-a uscat. La fel şi numeroşi copaci din zona statuii marelui poet. Lucrările de modernizare sunt în toi, însă schimbarea la faţă a parcului devine tot mai vizibilă. Tocmai de aceea am fost curioşi să aflăm cât va mai rămâne din vechea suprafaţă verde a parcului şi mai ales câţi arbori au fost tăiaţi în cadrul proiectului de modernizare. O singură coro ...

Acţiune de împădurire în judeţul Galaţi

Marți, 19 Martie 2019 09:00 | Publicat în SOCIETATE
Asociaţia Mecanturist Galaţi, în parteneriat cu Consiliul Judeţean Galaţi caută 40-50 de oameni inimoşi şi pasionaţi de natură. Este nevoie de voluntari pentru extinderea suprafeţei Pădurii Gârboavele, plantarea urmând să aibă loc pe 23 martie, timp de cinci ore. Va fi muncă în aer liber, care presupune săpare de gropi, plantare, bătătorire şi irigare. Materialul săditor şi echipamentele de lucru vor fi asigurate de Serviciul Public Judeţean de Administrare a Domeniului ...

Plantări la doar patru grade

Joi, 15 Noiembrie 2018 17:10 | Publicat în EVENIMENT
În ciuda temperaturilor scăzute, Galaţiul câştigă spaţiu verde, graţie plantărilor care se fac de zor. Astfel, pe scuarul străzii Brăilei, angajaţii SC Gospodărire Urbană SRL au aşternut deja rulourile de gazon.Plantări se desfăşoară şi pe esplanadele de la Potcoava de Aur şi Hotel "Danube Stars", modernizate în cadrul unui amplu proiect desfăşurat de Primăria municipiului Galaţi, menit să schimbe radical zona centrală a oraşului. Plantările s-au făcut în imense j ...
În perioada 15 martie-15 aprilie, declarată „Luna plantării arborilor”, Direcţia Silvică Galaţi a susţinut mai multe activităţi, unele practice, de plantare de puieți în fondul forestier sau în incinta unităților de învățământ, iar altele, de conștientizare a rolului şi importanţei pădurii şi de educare a tinerei generaţii în spiritului dragostei faţă de natură şi de valorile acesteia. Şeful Ocolului silvic Hanu Conachi, ing. Florin Arghire, a participat la o ...

Stejari plantaţi de jandarmi şi de copiii lor

Duminică, 15 Aprilie 2018 17:00 | Publicat în EVENIMENT
Jandarmii gălăţeni, specialiştii Direcţiei Silvice Galaţi şi ai Ocolului Silvic Galaţi au marcat Anul Centenar printr-o acţiune comună de împădurire a unei zone tinere, situate la marginea Pădurii Poligon, de pe raza localităţii Odaia Manolache. Acţiunea, care a avut loc sâmbătă dimineaţă, 14 aprilie 2018, i-a avut în centrul atenţiei pe jandarmi şi pe copiii acestora, care au participat activ la plantarea puieţilor. "Nu suntem la prima acţiune de acest gen, însă su ...
Pagina 1 din 2