"Spaţiu verde defrişat pe scuarul străzii Stadionului", semnalam la rubrica "Poza zilei" din 27 februarie 2025: un şir de cioate şi un maldăr de vreascuri, atât mai rămăsese din spaţiul verde cuprins între toaleta publică de la Sala Sporturilor şi McDonald’s. Vă anunțam la acel moment că am solicitat Primăriei Galaţi să ne comunice motivele defrişării spaţiului verde, ce va fi amenajat în loc şi de către cine și că vă vom informa, de îndată ce vom primi informațiile.
De la administrația locală am aflat doar că tăierile nu au fost efectuate de Gospodărire Urbană și că nu a existat o comandă în acest sens din partea Primăriei. De asemenea, respectivul spațiu verde nu a fost cuprins în suprafața de teren concesionată pentru 49 de ani pentru construirea noului fast-food de tip "drive in", concesiune care a înjumătăţit parcarea aferentă celor două obiective sportive - Sala Sporturilor şi Stadionul "Dunărea".
Poliția Locală nu știa nimic despre defrișarea unui spațiu verde public. Potrivit datelor noaste, au fost toaletați doi copaci, au fost tăiați arborii uscați și a fost desființat un gard viu, care era mai mult... mort.
Reprezentanții Gărzii de Mediu aveau programată, săptămâna trecută, o întâlnire cu agentul economic căruia îi aparține fast-food-ul, pentru ca acesta să prezinte toate documentele pe baza cărora a intervenit pe spațiul verde şi pe care, conform datelor noastre, s-a angajat să-l reamenajeze și întrețină. Dovadă, imaginile pe care le-am surprins marți, 11 martie. Doi muncitori, cu un motocultor și câteva unelte de grădinărit se ocupau de amenajări.