Uniunea Europeană vrea să pună lupta împotriva încălzirii globale în centrul schimburilor sale comerciale externe şi va face eforturi pentru o reformă a Organizaţiei Mondiale a Comerţului, potrivit noii strategii comerciale prezentate de Comisia Europeană, transmite AFP. "Provocările cu care ne confruntăm necesită o nouă strategie pentru politica comercială a UE. Avem nevoie de un comerţ deschis, bazat pe norme, pentru a contribui la restabilirea creşterii economice şi la cr ...

Acord pentru reforma Mecanismului de Protecţie Civilă al UE

Miercuri, 10 Februarie 2021 05:00 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a declarat marţi că decizia de a întări Mecanismul de Protecţie Civilă al UE va ajuta blocul comunitar în lupta împotriva COVID-19, în domenii precum achiziţia de echipamente medicale, relatează Reuters. "Salut acordul pentru întărirea Mecanismului de Protecţie Civilă al UE. Pentru prima dată, UE va putea achiziţiona direct tot ceea ce este nevoie pentru a aborda o criză, inclusiv echipamente medicale", a scris ea pe contul d ...

Cuba va liberaliza activităţile private din economie

Duminică, 07 Februarie 2021 16:00 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Cuba a anunţat că activitatea privată va fi permisă în majoritatea sectoarelor, o reformă majoră într-o ţară în care statul şi întreprinderile sale domină economia, puternic afectată de pandemie, notează AFP. Măsura, dezvăluită în august de ministrul muncii, Marta Elena Feito, a fost aprobată vineri în şedinţă de guvern, potrivit cotidianului oficial Granma, al Partidului Comunist aflat la putere.Revoluţia socialistă condusă de Fidel Castro în 1959 a dus la un val d ...

Peticim sau construim? Un spital, un sistem sanitar, o viață…

Marți, 02 Februarie 2021 00:00 | Publicat în EDITORIAL
De câte ori o nenorocire ne zdruncină sufletele și mințile, cât încă mai numărăm morții și căutăm vinovații, autorităţile ne promit câte o reformă. O reformă a sistemului sanitar, o reformă a sistemului de educație, o reformă a administrației, o reformă a… orice. O revoluţie mereu anunţată cu trâmbițe și tobe, drept soluție salvatoare, dar care apoi se îneacă într-o lâncezeală cronică. Un soi de „Mircea, fă-te că lucrezi!”… până la următoarea nen ...

Premierul Conte prezintă ”mama tuturor reformelor”

Marți, 07 Iulie 2020 19:00 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Guvernul Italiei a aprobat marţi un pachet de măsuri care ar trebui să reducă birocraţia, considerată de multă vreme un obstacol în calea creşterii economiei naţionale, a treia ca mărime din zona euro, transmite Reuters. Aşa-numitul “decret de simplificare”, anunţat de premierul Giuseppe Conte ca “mama tuturor reformelor”, a ajuns aproape de forma finală, după câteva săptămâni de negocieri politice. După o şedinţă de guvern încheiată luni noaptea târziu, au mai ...
Reprezentanţii Partidului Democrat din Congresul SUA au anunţat un proiect legislativ pentru o reformă amplă a poliţiei, în timp ce lumea se aduna la priveghiul lui George Floyd, bărbatul de culoare ucis de poliţiştii din Minneapolis, transmite dpa. Proiectul de lege prezentat de democraţi atât în Camera Reprezentanţilor, cât şi în Senat urmăreşte să reducă violenţa poliţiei, să extindă instruirea agenţilor şi să amelioreze supravegherea şi responsabilitatea poliţi ...

Critici la adresa reformei judiciare din Polonia

Luni, 10 Februarie 2020 02:00 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Recentele reforme din sistemul judiciar al Poloniei sunt distructive, a declarat comisarul european pentru Justiţie, Vera Jourova, într-un interviu oferit "Der Spiegel", ameninţând cu tăieri de fonduri pentru ţările care nu respectă valorile europene. "Aceasta nu este o reformă, este o distrugere", a spus Vera Jourova pentru publicaţia germană.  Decizia preşedintelui polonez Andrzej Duda de a promulga o lege controversată privind conduita judecătorilor "nu mai este o intervenţi ...
În discursul rostit la congresul în care PSD-ul a nominalizat-o oficial ca fiind candidatul partidului la prezidenţiale, Viorica Dăncilă a vorbit cu patos despre soarta Educaţiei şi a promis, aşa cum le şade bine candidaţilor, că va întrerupe "ciclul nesfârşit de reforme şi viziuni” şi că va veni "cu o viziune pe termen lung", pentru că ai noştri copii "sunt cea mai de preț resursă a țării și avem datoria să-i pregătim pentru viață, să sprijinim viitoarele genera ...

Cum picăm de fraieri

Sâmbătă, 16 Iunie 2018 00:00 | Publicat în EDITORIAL
Vă mai amintiţi? După ce tot românul a putut să plece din ţară, mai ales după aderarea la UE, în 2007, politicienii mai cinici ziceau: "Uite aşa o să scăpăm de şomaj, de hoţi, de toţi minoritarii care nu pot să-şi facă un rost în frumoasa noastră patrie!". Au lăsat baltă orice politici privind piaţa muncii - "să se regleze prin cerere şi ofertă, cui nu-i convine să plece!" - spuneau ei, au pompat la greu în ajutoarele sociale, pentru a-şi asigura front electoral şi ...

Efectul bulgărelui de zăpadă

Sâmbătă, 16 Decembrie 2017 00:00 | Publicat în EDITORIAL
Aflată în unul din cele mai favorabile momente istorice ale existenţei sale, România nu se dezice şi pare să se înece, din nou, asemenea ţiganului la mal. Modificările fundamentale pe care comisia specială Iordache vrea să le aducă codurilor penale nu vor face altceva decât să decapiteze un sistem judiciar anticorupţie care, culmea, chiar funcţionează.Problema este că un astfel de demers, pus la cale în mare grabă de penalii din Parlament, nu se va limita la distrugerea legil ...
Pagina 1 din 3