Ajutoarele umanitare de la două mitropolii din ţară au ajuns în zona sinistrată
Sâmbătă, 21 Septembrie 2024 16:00 | Publicat în EVENIMENT
La inițiativa Înaltpreasfințitului Părinte Laurențiu, Mitropolitul Ardealului, un convoi cu ajutoare umanitare din Sibiu şi din protopopiatele Arhiepiscopiei Sibiului a ajuns vineri, 20 septembrie 2024, în zonele afectate din Câmpia Covurluiului, aflăm de la părintele Rareş Bucur. S-au achiziționat în special produse de curățenie şi igienă de care este urgentă nevoie în localitățile afectate, precum roabe, găleți, lopeți, mături, mănuși, cizme, saci menajeri, produse d ...
De la mai multe parohii gălățene, ajutoare și hrană caldă pentru sinistrați
Sâmbătă, 21 Septembrie 2024 11:00 | Publicat în EVENIMENT
Maratonul filantropic pentru ajutorarea credincioșilor afectați de inundații a continuat, la nivelul Protoieriei Galați, și în ziua de 19 septembrie 2024, aflăm de la părintele Ioan Alexandru Budeșteanu. Astfel, prin implicarea parohiilor “Pogorârea Sfântului Duh”, “Sf. Antonie cel Mare”, “Sf. Împărați” și “Sf. Nicolae” au fost oferite noi ajutoare unor familii care au trecut prin această grea încercare și au acum nevoie de sprijinul semenilor. Prin generozitate ...
Șapte suflete rămase sub cerul liber au nevoie de ajutor (FOTO)
Duminică, 22 Septembrie 2024 18:00 | Publicat în Prima Pagina
Casa distrusă în totalitate, animale și păsări moarte și șapte suflete rămase efectiv sub cerul liber! Aceasta este povestea înfiorătoare a unei familii din Băneasa, care a rămas fără nimic în urma inundațiilor care s-au abătut recent asupra județului Galați. Cazurile dramatice ale supraviețuitorilor sunt greu de descris în cuvinte. Oamenii își amintesc cu groază cum, în toiul nopții, principala grijă a fost să își salveze copiii de puhoaiele care păreau de nestăv ...
Cum și unde se pot face donații pentru sinistrați
Vineri, 20 Septembrie 2024 18:00 | Publicat în Regional
Persoanele fizice și firmele care vor să doneze bani pentru ajutorarea persoanelor afectate de inundații pot face acest lucru folosind contul Societății Naționale de Cruce Roșie din România-Filiala Galați, transmite Consiliul Județean Galați. Iată care sunt datele complete, inclusiv pentru persoanele din străinătate care doresc să doneze: CIF 3127506 Cod IBAN RO08 RNCB 0141 0328 6783 0001 BCR Galați Societatea Națională de Cruce Roșie din România- Filiala Galați Str. Cloșca ...
Inițiativă Romfilatelia în sprijinul sinistraților
Sâmbătă, 21 Septembrie 2024 09:00 | Publicat în SOCIETATE
Romfilatelia introduce în circulaţie un plic de corespondenţă cu marca poştală imprimată sub motto-ul "Sprijin pentru semeni!", pentru a veni în ajutorul celor afectaţi de inundaţiile catastrofale din judeţele Galaţi şi Vaslui, reiese dintr-un comunicat de presă. "Campania, derulată în colaborare cu Societatea Naţională de Cruce Roşie Română, Agerpres şi Poşta Română, se înscrie într-un program menit să sensibilizeze oameni şi companii pentru a veni în ajutorul celo ...
Spectacol şi caritate, la Festivalul Naţional de Comedie de la Galaţi. SPOT ON la Viaţa liberă, cu directorul Teatrului Dramatic „Fani Tardini” (FOTO și VIDEO)
Vineri, 20 Septembrie 2024 20:00 | Publicat în INTERVIURI
Într-un Galați devastat de inundații, în care mii de oameni și-au pierdut locuințele, agoniseala de o viață, iar alte mii așteaptă cu îngrijorare să vadă dacă mai cresc sau nu apele, poate părea un moment nepotrivit să vorbim despre teatru. Și totuși, teatrul poate oferi alinare! Poate șterge lacrimi. Poate da încredere, speranță și puterea de a o lua de la capăt. Mai mult decât atât, spectacolul nu înseamnă doar emoție, poate însemna și caritate. Mai ales în cadr ...
CJ Galați: Sinistrații au început să primească prima tranșă de bani de la Guvern
Vineri, 20 Septembrie 2024 11:57 | Publicat în EVENIMENT
„Un prim ajutor de urgență al Guvernului, în valoare de 10.000 de lei pentru fiecare gospodărie afectată de inundații, a început deja să fie acordat”, anunță printr-un comunicat de presă, Consiliul Județean Galați.
„Este vorba despre o primă tranșă de bani, realizându-se deja peste 1.200 de astfel de plăți. Acestea vor continua și zilele următoare, astfel încât în cel mai scurt timp oamenii să primească acest ajutor de la Guvern”, precizează instituția.
Guv ...
Mamă singură cu trei copii, victima unui dezastru care i-a luat tot. Una dintre miile de drame născute în nămolul viiturilor
Joi, 19 Septembrie 2024 19:00 | Publicat în Prima Pagina
Comuna Costache Negri a fost una dintre cele mai aprig lovite de calamitatea care a îngenunchiat județul la sfârșitul săptămânii trecute
Sute de oameni au rămas pe drumuri după ce viiturile le-au inundat gospodăriile, transformându-i într-o clipă în sinistrați. Unii au murit sub torenții care au lovit cu o violență nemaivăzută. Iar alții, pentru care, în mod ironic viața a fost un lug șir de chinuri, ceea ce s-a întâmplat în noaptea de 13 spre 14 septembrie a însemna ...
Peste 100 de copii din două comune gălățene au rămas și fără rechizite
Vineri, 20 Septembrie 2024 09:07 | Publicat în EVENIMENT
Cuza Vodă este una dintre localitățile grav afectate de inundațiile de la sfârșitul săptămânii trecute. Peste 500 de familii au rămas fără agoniseala de o viață, fiind nevoite să se aciueze la rude sau la vecinii mai norocoși
Directoarea școlii din comună, profesoara Florentina Armencea, spune că 57 de copii, elevi ai școlii pe care o conduce, au fost și ei victime ale puhoaielor de apă. "Din fericire, clădirea școlii noastre nu a fost afectată decât în exterior. Apa ...
Apă potabilă în majoritatea localităților calamitate
Joi, 19 Septembrie 2024 14:00 | Publicat în EVENIMENT
În majoritatea localităților calamitate din aria de operare a societăţii Apă Canal, conform ultimelor buletine de analiză, calitatea apei potabile furnizate în rețea corespunde atât din punct de vedere chimic cât și bacteriologic. Asfel, apa poate fi folosită atât pentru consum uman, cât şi pentru activităţi menajere în localitățile: Tg. Bujor, Moscu, Berești, Berești Meria, Pechea, Slobozia Conachi, Cuza Vodă, Piscu, Vameș, Băneasa, Jorăști, Tudor Vladimirescu, Balin ...