Mai multe persoane au fost depistate la finele săptămânii trecute pe drumurile din Galați în timp ce conduceau mașini în situații total incompatibile cu șofatul. Unii dintre cei care au acum probleme cu legea se aflau sub influența alcoolului, alții nu dețineau permis, iar alții combinau cu ”succes” cele două incompatibilități. Șase este numărul bărbaților care au picat la controalele făcute în trafic, atât în municipiul Galați, cât și pe drumurile din județ, vâr ...
Un bărbat în vârstă de 44 de ani, din Drăgănești, este cercetat penal și va fi atent monitorizat de poliție în următoarele două luni după ce, băut fiind, a accidentat o femeie și a fugit de la locul faptei Accidentul s-a petrecut pe DN 25, la intersecția cu un drum comunal din Drăgănești. Bărbatul aflat la volan ar fi vrut să vireze de pe șoseaua națională pe cea secundară, numai că a acroșat o femeie de 39 de ani, care se deplasa pe carosabil. În urma impactului, ș ...
Un bărbat de 35 de ani, din Pechea, își va petrece următoarele 30 de zile închis în casă după ce a fost prins la volanul unei mașini, într-o stare de ebrietate vecină cu coma alcoolică. El a fost oprit în trafic noaptea, de un echipaj de poliție care a văzut că mașina se deplasa sinuos. Motivul pentru care vehiculul nu avea o traiectorie dreaptă a ieșit la iveală odată cu testarea șoferului. Acesta avea o alcoolemie de 1,20 miligrame/litru în aerul expirat și a fost dus l ...

900 de șoferi au pus permisul în cui, în weekend

Luni, 13 Mai 2024 17:54 | Publicat în EVENIMENT
Cifra a fost înregistrată în urma controalelor făcute în trafic, la nivel național, în cele două zile de weekendSâmbătă și duminică, cei aproape 8.000 de polițiști prezenți pe șosele în încercarea de a-i disciplina pe conducătorii auto au avut serios de furcă atât cu șoferii care s-au urcat la volan în stare de ebrietate, cât și cu cei care au depășit flagrant limitele de viteză aferente drumurilor pe care au fost depistați. Peste 900 de filtre de poliție au fost a ...
Un tânăr în vârstă de 19 ani, care avea permis de doar patru zile, a provocat un accident în care a murit prietena sa, o tânără de 17 ani, informează Mediafax. Accidentul s-a produs în noaptea de duminică spre luni pe DN 59 A, în județul Timiș, cu mașina pe care tânărul o primise de la mama sa, cu o zi înainte. Potrivit Poliției Timiș, un tânăr în vârstă de 19 ani a condus un autoturism pe DN 59 A dinspre Timișoara înspre localitatea Beregsău Mare, iar într-o curbă ...

Băutura l-a lăsat fără permis

Vineri, 10 Mai 2024 13:30 | Publicat în TRAFIC
Un șofer în vârstă de 28 de ani a rămas pieton și este pasibil de pușcărie după ce a fost prins băut la volan. Starea avansată de ebrietate a tânărului originar din Piscu a fost constatată de polițiștii de la Braniștea, care l-au oprit pe o stradă din comună. Testarea cu etilotestul a arătat o concentrație în aerul expirat de 0,98 la mie, valoarea reală a alcoolemiei din sânge urmând a fi stabilită de analizele de laborator. Șoferului i-a fost reținut permisul și i s ...

Taximetrist drogat, prins cu iarbă în mașină

Marți, 07 Mai 2024 17:46 | Publicat în JURIDIC
Trei gălățeni au picat testul unui control de rutină al poliției după ce oamenii legii au constatat că unul dintre ei, șofer, se afla sub influența substanțelor stupefiante, iar ceilalți doi dețineau ”marfă”. Verificarea a vizat un taxi în care se afla șoferul, în vârstă de 34 de ani, și alți doi tineri, pasageri, unul de 25 și celălalt de 35 de ani. Controlul corporal și al autoturismului a scos la iveală că cel mai tânăr avea un grinder cu urme de substanță veg ...

Minor de 11 ani, prins la volanul mașinii

Marți, 07 Mai 2024 14:50 | Publicat în EVENIMENT
Un copil din județul Galați și tatăl lui sunt cercetați penal după ce au fost depistați în trafic pe o stradă din zona Tg. Bujor Cel aflat la volanul mașinii oprite de agenți era băiatul în vârstă de numai 11 ani, care îl avea în dreapta pe tatăl lui, un bărbat de 39 de ani. Ceea ce aveau să afle polițiștii era că adultul îi dădea lecții de șoferie copilului, deși acesta mai are mulți ani până să poată urma școala și să dea examen de permis. Inițiativa a fos ...

Drogați și vitezomani, la volanul autoturismelor

Luni, 29 Aprilie 2024 15:12 | Publicat în TRAFIC
Trei șoferi din Galați, care au apăsat pedala de accelerație prea tare, au fost depistați de polițiști în timp ce goneau cu mașinile pe drumurile publice din oraș și județ. Astfel, pe 26 aprilie, în jurul orei 16.30, polițiștii din cadrul Biroului Rutier Galați au depistat cu aparatul radar, în traficul rutier, pe bulevardul Galați, un autoturism care a depășit limita legală de viteză. Văzând isprava acestuia, oamenii legii l-au oprit și l-au luat la întrebări pe şofe ...

Prins la volan beat şi cu permisul suspendat

Luni, 29 Aprilie 2024 15:15 | Publicat în SOCIETATE
A mâncat și a băut de Florii, apoi s-a urcat la volanul unui autoturism și a plecat la plimbare pe strada Brăilei din Galați. Plimbarea i-a fost însă scurtă, pentru că polițiștii de la Secția 3 Galați l-au depistat în trafic. Bărbatul, în vârstă de 52 de ani, din comuna Piscu, conducea un autoturism sub influența băuturilor alcoolice și cu dreptul de a conduce autovehicule anulat. "Valoarea indicată de aparatul etilotest a fost de 1,12 mg/l alcool pur în aerul expirat, mo ...
Pagina 2 din 7